Filmul unuia dintre cele mai mari furturi de telefoane mobile comise în România. Smartphone-uri de 1,4 milioane de euro, furate în 30 de minute

Timp 20/05/2022 De mhb

Șapte hoți, trimiși în judecată pentru furtul a peste 7.000 de telefoane Samsung, în valoare de peste 1,4 milioane de euro, au fost condamnați de Tribunalul Ilfov la pedepse cuprinse între doi ani și patru luni și trei ani de închisoare cu suspendare. Doar unul dintre cei opt hoți a primit pedepasă cu executare, fiind condamnat într-un alt dosar cu suspendare. Sentința arată cum a fost comis jaful.

Opt persoane (Adrian Iulian Păun, Ion Aodăiței, Mihai Dincă, Florian Ilie, Victor Ciuraru, Nicolae Burloi, Sorin Burloi și Mustafa Bilghin) au fost trimise în judecată în august 2020, fiind acuzate că „la data de 14.08.2019, în intervalul orar 23:05 - 23:35, într-o parcare situată la jumătatea distanței dintre Fabrica de pâine Koksal și restaurantul L’Incontro au sustras din autoutilitara marca Mercedes, pe care o conducea inculpatul Adrian Iulian Păun, mai mulți paleți ce se aflau în detenția transportatorului S.C. DSV Solutions S.R.L. și care conțineau 7.235 bucăți telefoane mobile marca Samsung (în valoare de 1.454.148,67 euro)”.

Ads

Potrivit procurorilor, după ce telefoanele au fost furate, fiind mutate din camionul cu care ar fi trebuit transportate în Bulgaria în camionul hoților, șoferul s-a dus până în Bulgaria, unde șoferul și doi complici au simulate comiterea unei tâlhării prin spargerea geamurilor de la portiere, tăierea lacătului care asigura compartimentul de marfă, ruperea tricoului pe care îl purta șoferul și pulverizarea în zona feței a unei substanțe iritant-lacrimogene.

Probe zdrobitoare împotriva hoților

În urma furtului, polițiștii au intrat în alertă, iar primele indicii ale faptului că jaful nu a fost comis în Bulgaria, ci în România, au apărut în momentul în care Samsung a comunicat că mai multe telefoane din transportul care ar fi trebuit să ajungă în Bulgaria sunt active pe teritoriul României. Alte indicii ale faptului că șoferul era implicat în furtul telefoanelor aveau să fie strânse după ce telefonul acestuia a fost pus sub ascultare.

Astfel, polițiștii aveau să constate că iubita șoferului lucra la firma care are depozitul din care au fost ridicate telefoanele. În momentul în care îi spune că a fost citat la Poliție, șoferul o sună pe iubita sa care îi spune să meargă doar cu avocat. „Nu, nu te duci singur, că nu i-ai dat 2.000 de euro să te duci singur. Ai înțeles?”. Ancheta avea să mai scoată la iveală că în schimbul implicării în furt, șoferul a primit un Mercedes GL500 în valoare de aproximativ 40.000 de euro.

Ads

Agenda care i-a dat de gol pe hoți

Filmul unuia dintre cele mai mari furturi de telefoane mobile comise în România. Smartphone-uri de 1,4 milioane de euro, furate în 30 de minute

Una dintre probele-cheie, două agende ale celui care a achiziționat telefoanele pentru a le plasa pe piață, a fost găsită la percheziții. „Cu privire la cele două caiete (agende) ridicate de la inculpatul B.B.-C (n.r. Aodăiței Ion Cristian), în urma analizării datelor consemnate în acestea, s-au stabilit că aceste însemnări se referă la telefoanele sustrase, inculpatul fiind cel care s-a ocupat de ținerea evidenței și de urmărirea modului de valorificare a lor”, au arătat procurorii.

Potrivit anchetatorilor, numărul și modelul telefoanelor mobile notate într-unul dintre tabeluri „este identic cu numărul și modelul telefoanelor mobile găsite în urma percheziției la adresa unde inculpatul locuiește, ale căror date de identificare (serii IMEI) se regăsesc în lista telefoanelor mobile sustrase”.

„Inculpatul este atât de organizat, încât, la final, la rubrica „CHELTUIELI LA INCEPUT”, a notat costul mai multor investiții efectuate, astfel: a investit suma de 9.600 lei în plumb, achiziționat lise (1.100 lei și 350 lei), închiriere dubă (4.900 lei), 3 aparate GPS în valoare totală de 2.100 lei, cartoane în valoare de 600 lei, plăci OSB în valoare de 400 lei, cutii plastic în valoare de 1.600 lei și 4.200 lei și chirii locații în valoare de 64.100 lei.

Ads

Aceste notări se referă în mod cert la furtul comis în dauna DSV Solutions, întrucât toate sunt într-o strânsă legătură, după cum urmează: cantitatea mare de plumb achiziționată putea fi folosită pentru suprimarea semnalului GSM al tuturor telefoanelor în cazul în care s-ar fi încercat controlarea lor de la distanță de către Samsung, plăcile OSB și cutiile din plastic puteau fi folosite la depozitarea lor în condiții de siguranță pentru a nu le fi provocate distrugeri, costurile aparatelor GPS, având în vedere distanța mare de drum parcursă de către inculpatul A.A.A. (n.r. Iulian Adrian Păun), care pe raza Bulgariei nu își putea înscena de unul singur faptul că a fost victima unei infracțiuni de tâlhărie, precum și suma mare plătită pentru chirii, astfel că, pentru a nu fi depistate de către organele de poliție, s-a impus mutarea telefoanelor mobile în mai multe locați”, au mai arătat procurorii.

Au recunoscut faptele și au fost condamnați cu suspendare

Puși în fața probelor care îi incriminau, hoții au recunoscut faptele, primind pedepse cu suspendare. Spre exemplu, șoferul camionului, care a și primit cea mai mare pedeapsă din dosar a declarat cum a ajuns să se implice în jaf. Iulian Adrian Păun a declarat că „în baza insistențelor” a doi dintre autori, „s-a hotărât să îi anunțe în momentul în care va transporta bunuri de valore și mici dimensiuni, urmând a le facilita sustragerea acestora”.

Ads

Pentru a rezolva și problema „desfacerii”, hoții au luat legătura cu alți intermediari și cu Aodăiței, care deține un magazin de telefoane. Astfel, Aodăiței a promis că în schimbul telefoanelor le va da hoților un procent de 33 la sută din valoarea de piață a telefoanelor.

În urma procesului judecat la Tribunalul Ilfov au fost aplicare următoarele pedepse:

„Instanța va lua în considerare modalitatea de săvârșire a faptelor, împrejurarea că inculpatul a săvârșit împreună cu alte 7 persoane, folosindu-se de informațiile obținute ca urmare a muncii sale, acționând în baza unui plan elaborat și menit să inducă în eroare organele de urmărire penală prin înscenarea unei tâlhării pe teritoriul Bulgariei, dar și urmările produse, prejudiciul produs fiind considerabil, respectiv 1.454.148,67 euro.

Ads

Totodată, instanța are în vedere la individualizarea pedepselor și circumstanțele personale ale inculpatului, care are o relație de concubinaj, un copil minor și a avut o atitudine sinceră”, este motivarea pedepsei de trei ani închisoare cu suspendare aplicate lui Adrian Iulian Păun.

În cazul lui Aodăiței, spre exemplu, instanța a avut în vedere la pronunțarea sentinței că „inculpatul este absolvent de studii superioare, este căsătorit, a avut o atitudine sinceră și nu este cunoscut cu antecedente penale”.

Prejudiciul nu a fost recuperat

Prejudiciul în acest caz nu a fost recuperate, fiind acoperit de asigurătorul Samsung Fire Marine Insurance Companz of Europe Limited, care s-a constituit parte civilă în dosar. Astfel, cei șapte inculpați au fost obligați să îi achite firmei Samsung Fire Marine Insurance Companz of Europe Limited prejudiciul în valoare de 1.453.146,67 Euro şi dobânda legală de la data de 24.02.2020 până la data achitării efective a debitului.

Sentința Tribunalului Ilfov nu este definitivă, putând fi atacată cu apel la Curtea de Apel București.

Scrie pe Ziare.ComAdsCiteste si:Anchetă a poliției după ce din seiful reprezentanței Ministerului Apărării Rus la București au fost furați 4.000 de dolariSentințe finale în dosarul spărgătorilor de lux care au făcut prăpăd în vestul României