Samsung va începe să afișeze reclame pe televizoarele smart vândute în Europa.
Posesorii de smart TV-uri, inclusiv din România, vor observa în curând că meniul principal al televizorului va conține, pe lângă funcțiile obișnuite, diverse reclame.
Aceeași mutare, deloc populară, a fost făcută de Samsung în Statele Unite începând cu luna iunie a anului trecut. Între timp, coreenii și-au extins numărul de clienți cu ajutorul mai multor agenții de publicitate și a propriei echipe de vânzări.
Meniul principal al televizorul ar putea reprezenta doar primul loc în care apar reclame. Nu ar fi exclus ca, pe viitor, acestea să fie afișate și în meniuri accesate mult mai frecvent, precum lista de canale.
CITEȘTE ȘI Samsung ar putea lansa primul smartphone pliabil în 2017Această abordare ar putea avea unele urmări mai mult sau mai puțin interesante.
În primul rând, utilizatorul ar putea vedea, astfel, mai des reclamele afișate de televizor, decât pe cele care rulează în clasicele pauze publicitare. Dacă schimbi postul când încep reclamele, nu vei reuși decât să te lovești de altă reclamă, de data această afișată de televizor.
În al doilea rând, este de așteptat ca implementarea să genereze și unele probleme tehnice. De exemplu, o astfel de problemă ar putea fi încărcarea mai greoaie a meniurilor care afișează reclame.
O altă urmare, pe care o putem trece la capitolul diverse, ar putea fi nevoia apariției unei aplicații de tip Adblock pentru televizoare.
Samsung încearcă, cu riscul de a pierde o parte din potențialii clienți, să-și crească veniturile din vânzarea de televizoare. Deși domină piața, cu o cotă de 20%, marginea de profit a televizoarelor vândute de Samsung este undeva între 3% și 5%.
Afișarea reclamelor pe televizoarele smart nu ar trebui să fie o surpriză pentru nimeni. Producătorii au posibilitatea de a interveni asupra televizoarelor de la distanță, prin intermediul conexiunii la internet. De aceea, utilizatorii ar trebui să se aștepte ca și alți producători să urmeze această tactică.