REVIEW Samsung Sero - de ce ai vrea ca televizorul să se rotească pe verticală

Timp 22/02/2022 De mhb

Filmele, serialele, desenele animate, documentarele, reclamele, toate sunt realizate în mod landscape, pe lat, 16 pe 9, 21 pe 9 sau cum vrei să-i spui. Apoi în viețile noastre au intrat smartphone-urile, ce sunt dotate și cu camere ce pot realiza fotografii sau clipuri video. Iar cel mai natural mod de a face asta este pe verticală deoarece așa ții telefonul.

Acest mod de filmare pe verticală a fost blamat foarte mult timp, însă acum își găsește rolul în social media, unde vedem doar filmări pe verticală pe Snapchat, TikTok, Facebook. Mizând pe această popularitate, Samsung s-a gândit să facă un televizor care se poate întoarce pe verticală. Așa că o întrebare la care trebuie să răspundă acest review este următoarea: de ce ai vrea un TV care poate fi folosit pe verticală, dar și pe orizontală, care-i este utilitatea? M-am gândit la asta toată perioada de test, iar răspunsul o să-l dau la final. Până atunci vorbim despre design, display, performanță, sunet și funcționalități.

DESIGN - Samsung Sero

Am stabilit deja că Sero nu este un televizor obișnuit, deci nici designul nu este unul banal. Acest televizor stă în picioare în poziția lui naturală și are un stand la spate care se prinde cu câteva suruburi. Tot la spate găsim și toate porturile de conectivitate.

Și avem 2 porturi USB, 3 HDMI, dintre care unul eARC și un sloc CI+. Avem și Wi-Fi și Bluetooth, bineînțeles. Televizorul are o diagonală de 43 de inci, adică 108 cm, deci nu este un televizor mare, însă pentru că este construit pentru a se roti și are un sistem audio încorporat, Sero este un televizor greu la 33,3 kilograme cu tot cu stand. Este un TV mai greu de mișcat, vestea bună este că poți achiziționa separat rotițe pentru el și astfel îl miști ușor unde ai nevoie. În ceea ce privește grosime, acesta nu este un televizor subțire, și vorbim de 6 cm în partea cea mai groasă. Mecanismul de rotire este ascuns, iar construcția este din plastic cu ceva metal în zona standului și o parte textilă ce ascunde boxele.

REVIEW Sony Xperia PRO-I: cea mai bună cameră foto, dar…

Dacă alte televizoare sunt mai subtile și se integrează într-un aranjament mobilier sau pe perete, Sero poate fi considerat o piesă de mobilier. Este un obiect care va atrage atenția persoanelor care intră într-o încăpere.

IMAGINE

Sero este un TV QLED 4K, are suport HDR 10+ și acoperă 100% din volumul de culoare cu Quantum Dot. De asemenea, este luminos și nu vei avea probleme de vizionare, nici în timpul zilelor însorite, indiferent de tipul de conținut vizionat. În plus, culorile sunt contrastante și frumos redate. Cum era de așteptat, ai mai multe tipuri de setări pentru afișarea conținutului: Dynamic este cel mai luminos, apoi mai există standard, natural, film și filmmaker. Poți să activezi modul inteligent și televizorul se ocupă de toate setările imaginii în funcție de cum crede că e mai bine, însă mie nu-mi place deoarece introduce acel efect de soap opera în filme. Poți să scapi de el modificând setările.

Per total, televizorul mi se pare că afișează o imagine foarte frumoasă cu culori bun, contrast ridicat, însă balansul de alb este poate puțin cam rece pentru gustul meu. Am urmărit conținut 4K nativ și arată excelent, chiar și producțiile FHD au parte de un upscaling bun. Nu l-am conectat la cablu ca să vă spun cum se văd posturile TV.

Rata de refresh este una clasică de 60 Hz, deci nu este neapărat excelent pentru gaming, dar are un game mode care reduce timpul de răspuns și funcționează ok cu PlayStation 5. Nu are Dolby Vision sau Dolby Atmos. În modul landscape poate fi folosit un mod ambiental prin care sunt redate imagini și sunete. Astfel ai parte de un fel de tablou next-gen la tine în sufragerie.

Ce salarii se câștigă în România în domeniul Sport & Wellness

Samsung Sero este un televizor care nu te va dezamăgi în ceea ce privește imaginea și cred că e numai bun pentru Netflix, filme, seriale și internet. Însă nu neapărat cel mai bun având în vedere că în acest preț ai acces și la televizoare OLED de calitate.

Cum acest televizor nu poate fi amplasat pe o comodă sau pe televizor, ci trebuie să stea pe acest stand, producătorul a fost inteligent și a încorporat un sistem audio performant în partea de jos. Pentru că atașarea unui soundbar ar fi ciudată.Vorbim de un sistem 2.0 care suportă Dolby Digital Plus și are adaptive sound+ și dialog enhancement. În primul rând, televizorul are un volum impresionant și poți da liniștit o petrecere fără să mai adaugi alte boxe. E foarte bun pentru filme sau muzică. Dacă ești foarte hipster ai putea folosi Sero drept un smart speaker pentru redare de muzică. Are și Bixby încorporat dar funcționează cam lent.

Social Media pe un ecran de 108 cm

Și acum să vorbim cum poți folosi acest televizor în mod portrait, adică pe verticală și de ce ai face asta.

Evident, acest tip de televizor este perfect pentru vizionarea de conținut pe verticală, iar acesta este cel mai râspândit pe social media. Așa că poți conecta telefonul wireless la televizor și astfel ai TikTok pe un ecran de 108 cm și poți să vezi femei semi-dezbrăcate, animăluțe drăguțe, farse și dansuri pe un ecran mare la tine acasă. Te poți conecta prin screen mirroring, iar procesul funcționează excelent și în câteva secunde ai ecranul telefonul pe televizor.

Însă o metodă mai interesantă ar fi tap to view, iar ideea este că vii cu un telefon Samsung și atingi televizorul și conexiunea se face imediat. Ei bine, în cazul meu a fost cam un moment de Benny Hill, adică am atins televizorul cu telefonul de mai multe ori, pe toate marginile, iar când intr-un final detecta mișcarea se bloca la conexiune. A mers de vreo 2-3 ori în perioada de test.

Am avut toate update-urile la zi, am resetat telefonul și așa mai departe, dar fără succes. Tot mai rapid este procesul de screen mirroring. Odată conectat: poți naviga pe internet, social media, citi articole și așa mai departe cu ochii în ecranul televizorului și cu telefonul în mână. Problema este că trebuie să te uiți din nou la ecranul telefonului pentru a naviga și îți va lua ceva timp să te obișnuiești să mânuiești telefonul și să te uiți în altă parte. Totuși, unde cred că acest sistem funcționează cel mai bine este pe segmentul de gaming, iar telefonul îți devine astfel un controller. Sigur că poți face screen mirroring și pe alte televizoare, dar dacă jocul este pe verticală ai marginile negre, iar dacă jocul este pe orizontală, Sero detectează și trece și el pe orizontală. Și aici totuși va trebui să te obișnuiești să nu te uiți la telefon, ci la tv și să te obișnuiești cu poziția butoanelor.

Un alt lucru interesant pe care l-ai putea face cu acest televizor și cu un telefon Samsung este să folosești DeX wireless. Conectezi un mouse și o tastatură bluetooth și ai un fel de PC cu un ecran mare pe care să lucrezi. Poți face foarte bine tabele în excel, să trimiți mailuri, să editezi texte sau să faci prezentări. Un telefon ca Note 20 Ultra este mai mult decât suficient pentru office work.

Poți folosi unele aplicații instalate pe TV în mod vertical, însă nu pe tot ecranul, ceea ce este păcat. Ar fi fost excelent dacă trecea aplicațiile într-un mod mobile, dar poate pe viitor după un update de software. La fel cum pe landscape ai modul ambiental și pe verticală ai ceva asemănător și poți afișa imagini cu tine, pisica ta, locurile prin care ai fost sau poți alege să afișeze ceasul sau alte imagini.

Telecomanda este mică, excelentă și am apreciat-o deja în cadrul review-ului monitorului Samsung M5.

De ce ai vrea un televizor ca Sero? Eu zic că nu este pentru consum de social media deoarece nimeni nu ajunge acasă și zice acum să mă pun în pat și să mă uit două ore la TikTok. În opinia mea, consumul de social media este sporadic, dar nu neapărat pentru perioade lungi de timp. Mă uit 5 minute acum pe Facebook, mă uit pe TikTok 10 minute la prânz și pe Instagram înainte de culcare. În plus, cei care și-ar permite un asemenea televizor nu s-ar uita pe TikTok 1-2 ore pe acest televizor.

Mai degrabă, aș cumpăra un televizor ca Sero drept statement piece. Probabil unii dintre voi ați dat ochii peste cap, dar Sero asta este: un obiect pe care toată lumea îl va observa când intră pentru prima dată într-o încăpere. Arată altfel. Un ciudat lunguieț, într-o lume a dreptunghiurilor negre. Îl văd pe Sero în showroom-uri, în dormitoare moderne unde nu se dorește un tv pe perete sau într-o comodă. Este un televizor modern ce se potrivește într-un design interior modern.

Acestea fiind zise, nu cred că Sero aduce o utilitate extraordinară prin faptul că se rotește pe verticală, însă este altceva. Este un produs frumos, neconvențional, iar cumpărătorii îl vor dori tocmai pentru acest lucru, nu neapărat pentru imagine sau funcționalități.

Pentru a putea urmari acest videote rugam sa acceptiplasarea de cookie-uri de marketing. Accepta toate cookie-urile.