Aflăm astăzi faptul că platforma online Microsoft Store din State a făcut o curățenie de primăvară printre oferta de produse din zona smartphone, fiind astfel eliminate numeroase terminale Windows Phone ce nu mai erau disponibile în stoc de ceva vreme (BLU Win JR LTE, BLU Win HD Lte, Acer Liquid M330, Acer Liquid Jade Primo, Microsoft Lumia 650XL, Microsoft Lumia 650, respectiv Lumia 950).
Se ajunge astfel la listarea a doar 7 smartphone-uri Windows (Lumia 735, Lumia 550, Lumia 950, Lumia 950 XL, Idol 4s, HP Elite x3, HP Elite x3 + lap dock bundle) și trebuie să recunoaștem că acest lucru nu este deloc inedit sau surprinzător țind cont de faptul că acest OS folosit este pe ducă. Microsoft continuă totuși să ofere într-un fel sau altul suport pentru acest OS, declarând că și telefoanele vor trece la noul limbaj Fluent Design.
Luăm în calcul și declarația lui Joe Belfiore de la Microsoft care preciza următoarele: "Vom continua să oferim suport pentru Windows Phone, Windows fiind o platformă ce conduce experiența pe o gamă largă de device-uri", dar cu toate acestea, atât timp cât lansările de terminale hardware lipsesc cu desăvârșire, Microsoft nu prea are cum să îmbuneze publicul cu asemenea promisiuni referitoare la suportul software.