La Sebeș a început înscrierea pentru ajutorul la încălzire și energie electrică: Persoane eligibile. TOATE documentele necesare - Alba24

Timp 01/03/2023 De mhb

La Sebeș de vineri a început înscrierea pentru acordarea suplimentului de energie și acordarea ajutorului pentru încălzire în sezonul rece. Cererile se pot depune până pe 15 noiembrie.

Modelele de formulare sunt disponibile la sediul Direcției Generale deAsistență Socială, Medicală și Comunitară Sebeș, situat în cartierul Aleea Lac, nr. 12, telefon: 0258-730611, 731007.

La același sediu se vor depune și toate actele necesare pentru acordarea ajutorului de încălzire, de luni până joi, între orele 8.30-16.30, iar vineri între orele 08:30-14:00, termenul limită fiind data de 15 noiembrie 2021.

Ajutorul pentru încălzirea locuinței pentru sezonul rece 2021-2022/ suplimentul pentru energie se acordă în baza următoarelor documente:

1.Cerere și declarație pe propria răspundere

2.Documente de identitate titular și membrii familiei:

– cărți de identitate, buletine de identitate, cărți de identitate provizorii;

– certificate de naștere pentru copii cu vârsta de până la 14 ani;

– alte documente, după caz (certificat căsătorie, certificat deces, act divorț etc).

3.Copie factură

– gaze naturale

– energie electrică (pe care să fie înscrise codul abonatului și cod loc consum);

Dacă pe factură apare înscrisă altă persoană decât abonatul, calitatea de persoană îndreptăţită se probează cu contractul de închiriere, împuternicire, concesiune, comodat etc.

4. Acte privind veniturile realizate de persoana singură sau de toţi membrii familiei, după caz, în luna anterioară depunerii cererii:

– adeverințe de venit eliberate de angajator, pentru veniturile din salariu, (venit net/luna anterioară depunerii cererii + după caz, contravaloare tichete masă);

–adeverințe de venit de la administrația financiară pentru veniturile din activități independente, din cedarea folosinței bunurilor, din investiții, din premii și jocuri de noroc;

– mandate postale/extrase de cont/hotărâri judecătorești pentru plata pensiei de întreținere/decizii pentru indemnizații de somaj, handicap, pensii etc.

– contracte de muncă în cazul veniturilor obținute de persoanele plecate în stăinătate.

a.în situaţia persoanelor singure/familiilor care declară că nu realizează niciunul din veniturile enumerate în cerere, acestea vor prezenta Declarație Notarială cu menţionarea luării la cunoştinţă că declararea necorespunzătoare adevărului se pedepseşte conform legii penale.

b.În situația familiilor în care soțul /soția este plecat la muncă în străinătate și nu poate prezenta contractual de muncă, se va prezenta Declarație Notarială cu venitul net realizat de acesta în străinătate, cu menţionarea luării la cunoştinţă că declararea necorespunzătoare adevărului se pedepseşte conform legii penale

5. Acte privind regimul juridic al locuinţei – copie după actul de proprietate/ contractul de închiriere/comodat sau alte documente care atestă un drept de folosință asupra locuinței în condițiile legii;

6. Dovada bunurilor mobile şi imobile deţinute:

–Certificat de atestare fiscală privind clădirile, terenurile și mijloacele de transport aflate în proprietate, eliberat de Biroul Taxe și Impozite Locale Sebeș (Primăria Sebeș- sediul vechi);

–Copie după talon autoturism (deținere 1 autotursim cu vechime mai mica de 10 ani sau 2 autoturisme – nu se acordă ajutorul/ sprijinul).

– 1 dosar cu șină.

Criterii de eligibilitate:

1. Nivel venituri:

–1386 lei/ persoană în cazul familiilor;

–2053 lei persoana singură

2. Ajutorul pentru încălzirea locuinţei, se acordă familiilor, respectiv persoanelor singure, numai pentru locuinţa de domiciliu sau, după caz, de resedinţă a acestora;

3. Solicitanții și celelalte persoane cuprinse în cerere nu deţin bunuri mobile/imobile sau terenuri, aşa cum sunt prezentate ele în lista în lista bunurilor ce conduc la excluderea acordării ajutorului pentru încălzirea locuinței.

La Sebeș a început înscrierea pentru ajutorul la încălzire și energie electrică: Persoane eligibile. TOATE documentele necesare - Alba24

4. Solicitanții și celelalte persoane cuprinse în cerere nu deţin depozite bancare de peste 3000 lei;

Pentru verificarea veridicității datelor înscrise în cererea si declarația pe propria răspundere se vor efectuaanchete sociale la locuința beneficiarilor. Dacăîn urma anchetei sociale se constată că titularul nu a declarat corect componența familiei, veniturile realizate și bunurile deținute, sumele plătite necuvenit se vor recupera, în condițiile legii.

Titularul ajutorului pentru încălzirea locuinței/suplimentului pentru energie este obligat să comunice în scris orice modificare intervenită în componența familiei și a veniturilor acesteia, în termen de 5 zile de la data modificării.

Persoanele care dețin bunurile din listă, NU AU DREPTUL la ajutorul pentru încălzirea locuinței/ suplimentul pentru energie:

Bunuri imobile
1Clădiri sau alte spaţii locative în afara locuinţei de domiciliu şi a anexelor gospodăreşti
2Terenuri de împrejmuire a locuinţei şi curtea aferentă şi alte terenuri intravilane care depăşesc 1.000 mp în zona urbană şi 2.000 mp în zona rurală
Bunuri mobile*
1Autoturism/autoturisme şi/sau motocicletă/motociclete cu o vechime mai mică de 10 ani cu excepţia celor adaptate pentru persoanele cu handicap sau destinate transportului acestora sau persoanelor dependente precum şi pentru uzul persoanelor aflate în zone greu accesibile
2Mai mult de un autoturism/motocicletă cu o vechime mai mare de 10 ani
3Autovehicule: autoutilitare, autocamioane de orice fel cu sau fără remorci, rulote, autobuze, microbuze
4Şalupe, bărci cu motor, scutere de apă, iahturi, cu excepţia bărcilor necesare pentru uzul persoanelor care locuiesc în Rezervaţia Biosferei ”Delta Dunării”
5Utilaje agricole: tractor, combină autopropulsată
6Utilaje de prelucrare agricolă: presă de ulei, moară de cereale
7Utilaje de prelucrat lemnul: gater sau alte utilaje de prelucrat lemnul acţionate hidraulic, mecanic sau electric
(*)Aflate în stare de funcţionare
Depozite bancare
1 Depozite bancare cu valoare de peste 3000 lei
Terenuri /animale şi/sau păsări
1 Suprafeţe de teren, animale şi păsări a căror valoare netă de producţie anuală depăeşte suma de 1.000 euro pentru persoana singură, respectiv suma de 2.500 euro pentru familie

Mențiuni referitoare la locuință:

Persoana sau familia care deține pe lângă locuința de domiciliu și o cotă parte dintr-o clădire, exceptând anexele sau dependințele, nu poate beneficia de ajutor pentru încălzirea locuinței/ suplimentul de energie, indiferent de mărimea cotei.

Dacă în aceeași locuință/ imobil locuiesc mai multe familii, respectiv persoane singure, fără contoare separate pentru gaze sau energie electrică, la acordarea ajutorului de încălzire/suplimentului pentru energie vor fi luate în considerare toate persoanele și veniturile realizate de acestea.

Nivel venituri: Familii:1386 lei/ persoană

Ajutorul pentru încălzirea locuinței în sezonul rece noiembrie 2021- martie 2022:

Venit net lunarCompensare

Procentuală (%)

ajutor lemne (lei)ajutor gaze

naturale (lei)

ajutor energie

electrica (lei)

pe membru de familie1 luna5 luni1 luna5 luni1 luna5 luni
sau al persoanei singure (lei)
0-200 lei 100%320160025012505002500
200,1-320 lei 90%288144022511254502250
320,1-440 lei 80%256128020010004002000
440,1-560 lei70%22411201758753501750
560,1-680 lei 60%1929601507503001500
680,1-920 lei50%1608001256252501250
920,1-1040 lei40%1286401005002001000
1040,1-1160 lei30%9648075375150750
1160,1-1280 lei 20%6432050250100500
1280,1-1386 lei10%321602512550250

În cazul persoanei singure:

1280,1-2053 lei10%321602512550250

Suplimentul pentru energie se plătește lunar pe tot parcursul anului:

1. Energie electrica: 30 lei/ lună2. Gaze naturale: 10 lei/ lună3. Lemne: 20 lei/lună

NOTĂ: În situația în care singura sursă de energie utilizată este energia electrică, cuantumul suplimentului este de 70 lei/ lună.

Ultimele articole pe alba24

Citește mai multe știri de azi


Dacă ți-a plăcut articolul și vrei să fii la curent cu ce scriem:

Abonează-te la notificăriShare on Facebook

ȘTIREA TA - Dacă ești martorul unor evenimente deosebite, fotografiază, filmează și trimite-le la Alba24 prin Facebook, WhatsApp, sau prin formularul online.

Pe aceeași tema: alba24documentedocumenteleelectricaenergiefacturiinscrieresebesstiristiri din alba 1 Comentariu

1 Comentariu

  1. oliver

    duminică, 17.10.2021 at 09:20

    Cit e de simplu!. Ca sa l forteze pe ruman sa renunte!

    Răspunde

Lasă un comentariu

Anulează răspunsul

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *