Am aflat în această perioadă, de la experţi în domeniul sănătăţii, că virusul COVID-19 poate supravieţui pe diferite suprafeţe, zile întregi.
Aşa că este recomandat să le dezinfectăm frecvent, pentru a fi cât mai protejaţi.
Kenneth Mak, medic: „Trebuie să fiți atenți la lucrurile pe care le atingeți de obicei. Un obiect pe care îl atingem des este telefonul mobil. Trebuie să vă asigurați că vă curățați suprafețele telefonului. De multe ori avem impresia că facem asta des, dar e foarte important să faceți și practic acest lucru, pentru a vă proteja."
Un corespondent de la CNN ne arată drumul ei zilnic spre redacție. Ia mai întâi autobuzul și în timp ce se ține de bare, își verifică mesajele de pe telefonul mobil. Înainte să intre în sediul televiziunii mai apasă pe câteva butoane și atinge diverse mânere și obiecte până când se așază la birou.
La final a tras linie: a atins în total 11 suprafețe pe care au mai pus și alții mâna, iar telefonul mobil l-a folosit de patru ori înainte să își înceapă muncă. Aceste obiecte sunt pline de bacterii, care ajung în buzunarele sau în gențile noastre.
Citește și
Pandemie de coronavirus. Firmele din țară vin în ajutorul spitalelor, cu donațiiMark Fielder, medic: „Există destul de multe microorganisme pe telefoane, deoarece le țineți aproape de piele, le folosiți tot timpul, vorbiți la ele, iar în timpul convorbirii se eliberează picături de apă la fel ca și în vorbirea obișnuită (față în față). Deci, este posibil ca o serie de microbi inclusiv Covid-19, dacă sunteți infectat cu acest virus, să ajungă pe telefonul dumneavoastră. Așadar, să vă mențineți telefonul curat în permanență, nu e deloc un lucru rău. "
Dar cum putem curăța mai exact telefonul fără a-l strica?
Hadas Gold, corespondent CNN: „Apple și-a actualizat recent ghidul de întrebuințare, spunând că vă puteți șterge telefonul cu șervețele dezinfectante sau cu 70% alcool izopropilic. Alți producători de telefoane recomandă un amestec de săpun și apă (la fel cum vă spălați pe mâini) și o cârpă moale din microfibră. Ceea ce ei recomandă este să luați unul dintre aceste șervețele, să ștergeți suprafețele dure ale telefonului, în timp ce încercați să evitați orice fel de porturi deschise, cum ar fi portul de încărcare sau cel pentru căști audio cu mufă jack sau dacă doriți să fiți un pic mai avansați cu tehnologia, puteți încerca unul dintre aceste sterilizatoare cu ultraviolete. Ceea ce trebuie să faceți este să puneți telefonul în interior pentru aproximativ 10 minute și lăsați să se absoarbă germenii, dar încă nu este clar cât de eficiente sunt aceste aparate pentru coronavirus."
În plus, puteți folosi și diferite aplicații, care vă atenționează de câte ori folosiți telefonul, pentru a reduce din riscurile de contaminare.
Pe Instagram-ul Știrile ProTV găsiți imaginile momentului din lume!
CLICK AICI pentru a instala GRATUIT aplicația Știrile ProTV pentru telefoane Android și iPhone!
Urmăriți Știrile Pro TV și pe Google News