Florin Roman cere demisia Daliei Dărămuș, fiica șefei IȘJ Alba, dintr-un post în care a ajuns fără concurs - Alba24

Timp 07/03/2023 De mhb

Deputatul PNL Florin Roman a solicitat public demisia Daliei Dărămuș de la șefia Centrului Român de Dezvoltare a Învățământului Profesional și Tehnic. Roman susține că ea a ajuns la conducerea respectivei instituții pentru că ”este fata lu’ mama” și nu a participat la un concurs. Aceasta este fiica șefei IȘJ Alba, Marcela Dărămuș.

Dalia Mircea – Dărămuș a avut un parcurs fulminant, dacă ținem cont de CV-ul ei de pe siteul instituției. În anul în care și-a finalizat masterul, respectiv în 2013, aceasta a ajuns ”consilier juridic I – ofițer verificare proiecte finanțate” în cadrul UR POSDRU Centru, unde s-a ocupat, spune ea, de verificarea cererilor de rambursare, de restituire a TVA și a cererilor de prefinanțare, inclusiv a procedurilor de achiziție publică realizate, dar și ”de verificări la fața locului pentru proiectele strategice și de grant repartizate”.

În martie 2014, fiica șefei IȘJ Alba a ajuns consilier juridic – ofițer verificare proiecte finanțate la UR POSDRU MEN București, Ilfov, unde a stat până în martie 2017. Atunci s-a mutat la UR POCU MEN pe un post de consilier juridic– ofițer verificare achiziții publice.

Florin Roman cere demisia Daliei Dărămuș, fiica șefei IȘJ Alba, dintr-un post în care a ajuns fără concurs - Alba24

Deși în posturile pe care le-a deținut a avut responsabilități importante, legate de verificarea amănunțită a unor documente, Dalia Mircea – Dărămuș are câteva posibile greșeli în propriul CV. Spune că s-a specializat, printre altele, în ”protecția informațiilor clasificate” la Academia Națională de Informații ”Mihai Viteazul”, Universitatea 1 Decembrie 1918 Alba Iulia. Specializarea nu există la Alba Iulia. Este vorba probabil despre o eroare.

”Doamna a juns acolo pentru că este fata lu mama, nu urmare a competențelor profesionale, nu a participat la un concurs și practic pentru a o instala pe fata lu mama în fruntea învățământului profesional și tehnic de la nivel național au fost dați la o parte oameni care înseamnă părinții învățământului profesional și tehnic din România, cum este doamna Madlen Șerban…” a declarat Roman.

Foto: Marcela și Dalia Dărămuș, captură video AlbaTV

Ultimele articole pe alba24

Citește mai multe știri de azi


Dacă ți-a plăcut articolul și vrei să fii la curent cu ce scriem:

Abonează-te la notificăriShare on Facebook

ȘTIREA TA - Dacă ești martorul unor evenimente deosebite, fotografiază, filmează și trimite-le la Alba24 prin Facebook, WhatsApp, sau prin formularul online.

Pe aceeași tema: „alba24dalia daramusFlorin Romaninvatamantinvatamantul tehnic din romaniamarcela daramus 2 Comentarii

2 Comentarii

  1. Ciuma Rosie

    vineri, 26.01.2018 at 21:59

    Pai si ma-sa cum a ajuns sefa IJS? poate ne spune doamnacuma fost „propulsata”🙂

    Răspunde

Lasă un comentariu

Anulează răspunsul

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *