Microsoft a anunțat ieri Windows 11, cel mai nou sistem de operare al companiei. Deși nu se cunosc momentan toate particularitățile sale, știm totuși că va rula aplicații de Android într-o formă cât se poate de nativă.
În cadrul celui mai recent eveniment Microsoft, gigantul din Redmond a dezvăluit următoarea versiune a sistemului de operare Windows. Aceasta va fi intitulată Windows 11 și va veni la pachet cu modificări substanțiale de funcționalitate și interfață comparativ cu bătrânul Windows 10. Ca referință, acesta din urmă are deja 6 ani de la lansare și se va mai bucura de suport tehnic pentru aproximativ 4 ani.
Cel mai mare handicap al sistemelor de operare Microsoft și motivul principal pentru Windows on ARM nu a fost atât de popular a ținut întotdeauna de aplicații. Compania americană a găsit însă, în sfârșit, o soluție la această problemă.
Android în Windows 11, cât de ușor vei rula aplicații de mobil
Windows 11 va rula nativ aplicații de Android pe care le vei descărca din magazinul virtual incorporat în sistemul de operare, Microsoft Store. Opțional, îți vei putea descărca aplicații și din Amazon App Store.
Partea cea mai impresionantă și utilă în același timp ține de faptul că respectivele programe vor rula nativ pe Windows 11, nu cu ajutorul unui emulator. Vor avea o icoană în taskbar după instalare sau icoane pe desktop.
Pentru a facilita compatibilitatea dintre platformele atât de diferite, Panos Panay de la Microsoft a explicat că va fi folosită tehnologia Intel Bridge, pentru a profita la maxim de resursele hardware ale sistemului gazdă. Nu va fi vorba de emularea unui smartphone sau a unei tablete cu Android ca acele aplicații să funcționeze impecabil.
Ca un detaliu de fond, deși aducerea aplicațiilor de Android pe Windows 11 a implicat o colaborare cu Intel, te vei putea bucura de această particularitate și pe sisteme cu procesoare AMD, fără emoții.
Ne așteptăm ca o versiune finală de Windows 11 să fie disponibilă în perioada sărbătorilor de iarnă, în timp ce curioșii vor putea testa sistemul de operare într-o iterație beta începând cu săptămâna viitoare.