E clar că ecranul luminos al telefonului are mai multe efecte negative asupra ta, dar asta nu e singura parte din folosirea lui care te afectează.
Folosirea telefonului înainte de culcare are o serie de efecte negative la care poate nici nu te gândeai. Acest obicei cauzează probleme cu somnul, o concentrare mai slabă, dar, cu timpul, ar putea cauza chiar și probleme de sănătate precum boli ale inimii sau diabet.
Printre cele mai comune aspecte negative când vine vorba de telefon se numără lumina albastră pe care acesta o emană. Aceasta îți afectează profund programul de somn și calitatea acestuia, dar îți și distruge ritmul circadian. Pentru asta există anumite soluții, mai mult sau mai puțin practice, cum ar fi aplicații care modifică lumina ecranului sau ochelari care blochează lumina albastră.
Ce efecte negative are statul pe telefon înainte de culcare
Totuși, principala problemă nu pare să fie lumina telefonului, ci contează și felul în care îl folosești. Aparent, activitățile pe care le faci pe telefon înainte de culcare care influențează calitatea somnului din timpul nopții. Cele pasive, cum ar fi cititul unui conținut neutru, sunt destul de neproblematice. Problemele încep odată cu scroll-urile de pe social media. Rețelele sociale sunt cunoscute pentru faptul că afectează sănătatea mentală. Astfel, sentimentele de anxietate, singurătate sau o stimă de sine scăzută, care pot fi consecințe ale utilizării rețelelor sociale, vor afecta somnul.
Cei care stau pe social media înainte de culcare vor adormi mai greu și se vor trezi mai des în timpul nopții.
Există anumit lucruri pe care le-ai putea face pentru a evita problemele cu somnul. Astfel, cercetătorii recomandă ca timp de o jumătate de oră înainte de culcare să nu faci nimic care să-ți stimuleze creierul prea tare. Iar dacă poți evita telefonul cu totul, cu atât mai bine.