Samsung a lansat modelele Galaxy A52, A52 5G şi A72 . Specificaţii şi preţuri [HANDS ON]

Timp 12/01/2022 De mhb

Miercuri dimineaţa am participat la o sesiune tip Hands-on şi, timp de circa o oră, m-am jucat cu cele trei telefoane Samsung din seria A.

Pot să spun că arată elegant, culorile sunt atrăgătoare şi ecranele plate sunt comode în utilizare. Ecranele sunt de tip Super AMOLEDcu rezoluţie de 1080x2400, rată de refresh de 120Hz pe Galaxy A52 5G (diagonală de 6,5 inci) şi 90Hz pe Galaxy A52 ( diagonală de 6,5 inci) şi A72(diagonală de 6,7 inci), iar luminozitatea maximă e 800 de niti.

Ecranele sunt mari şi luminoase şi telefoanele seriei A se simt rapide în utilizare.

Spatele este dintr-un material devenit celebru pe Note 20, numit Glasstic. Finisarea e mată şi nu rămân amprente, iar senzaţia e plăcută, nu de material ieftin. Ramele telefoanelor sunt din aluminiu.

GALAXY A52 şi Galaxy A72, primul din stânga şi al treilea, au procesoare Qualcomm Snapdragon 720G, iar GALAXY A52 5G are un procesor Qualcomm Snapdragon 750G. Pentru fiecare dintre cele trei modele există opţiuni de 6 / 8 GB memorie RAM şi 128 / 256 GB de stocare. Stocarea poate fi extinsă pentru oricare dintre modele cu card MicroSD de până la 1 TB.

Camerele principale sunt de 64 MP, acompaniate de camere ultrawide de 12 MP şi de camere macro de 5MP. În timp ce Samsung Galaxy A52 şi A52 5G au senzori de adâncime de 8MP, Galaxy A72 are o cameră tele de 8MP. Fiecare smartphone are o cameră de selfie de 32 MP.

Mai multe imagini cu cele trei terminale smartphone, sus A72, mijloc A52 5G şi jos A52.

Am făcut şi câteva poze la faţa locului cu telefoanele. Cu A72 : ultrawide sus, wide dreapta si zoom optic 3X stânga jos.

Cu A52 5G : ultrawide sus, wide dreapta si zoom digital 2X stânga jos.

Cât timp fotografiam am instalat Call of Duty: Mobile pe A52 5G şi m-am jucat o partidă. Aşa arată meniul Game Booster, care optimizează sistemul pentru performanţă.

Şi acesta e meciul.

Şi pentru cei pasionaţi de cifre

Specificaţii

Galaxy A52

Galaxy A52 5G

Galaxy A72

Display

6.5” FHD+ Super AMOLED

Infinity-O Display (1080 x 2400),407 ppi

90 Hz rată de refresh

6.5” FHD+ Super AMOLED,

Infinity-O Display (1080 x2400), 407 ppi

120 Hz rată de refresh

6.7” FHD+ Super AMOLEDInfinity-O Display (1080 x 2400), 394 ppi

90 Hz rată de refresh

*Display Infinity-O: un ecran full-front aproape fără margini.

*Display măsurat în diagonală sub forma uni dreptunghi complet, fără a ţine cont de colţurile rotunjite. Suprafaţa vizibilă reală este mai mică datorită colţurilor rotunjite şi a decupajului camerei.

Dimensiune

& Greutate

75.1 x 159.9 x 8.4mm

189g

75.1 x 159.9 x 8.4mm

189g

77.4 x 165.0 x 8.4mm

203g

Cameră

[Faţă]

32MP FF (F2.2, 0.8µm)

[Faţă]

32MP FF (F2.2, 0.8µm)

[Faţă]

32MP FF (F2.2, 0.8µm)

[Spate]

Principală: 64MP OIS AF (F1.8, 0.8µm)

Ultra Wide: 12MP FF (F2.2, 1.12µm)

Macro: 5MP FF (F2.4, 1.12µm)

Depth: 5MP FF (F2.4, 1.12µm)

*Zoom

Zoom Digital până la 10X

[Spate]

Principală: 64MP OIS AF (F1.8, 0.8µm)

Ultra Wide: 12MP FF (F2.2, 1.12µm)

Macro: 5MP FF (F2.4, 1.12µm)

Depth: 5MP FF (F2.4, 1.12µm)

*Zoom

Zoom Digital până la 10X

[Spate]

Principală: 64MP OIS AF (F1.8, 0.8µm)

Ultra Wide: 12MP FF (F2.2, 1.12µm)

Macro: 5MP FF (F2.4, 1.12µm)

Tele(3x): 8MP OIS AF (F2.4, 1.0µm)

*Zoom

Zoom Digital până la 30X

Optical Zoom până la 3X

AP

Octa-Core (2x2.3 ㎓ + 6x1.8 ㎓)

Octa-Core (2x2.2 ㎓ + 6x1.8 ㎓)

Octa-Core (2x2.3 ㎓ + 6x1.8 ㎓)

Memorie

RAM: 4/6/8GB

ROM: 128/256GB

RAM: 6/8GB

ROM: 128/256GB​

RAM: 6/8GB

ROM: 128/256GB

*Poate să difere în funcţie de model, culoare, piaţă şi operator.

*Stocarea reală disponibilă poate depinde de software-ul preinstalat.

Memorie extensibilă

& Card SIM

2 slot-uri (SIM 1 + Hybrid)

Micro SD: până la 1TB

*Cardul MicroSD se vinde separat. Disponibilitatea poate varia în funcţie de ţară şi producător.

*Cartela SIM vândută separat. Disponibilitatea poate varia în funcţie de ţară şi operator.

*Utilizarea eSIM pe dispozitivul Galaxy poate fi activată prin actualizarea software-ului sau poate fi dezactivată pe unele pieţe de unde este achiziţionat. Disponibilitatea planului mobil eSIM poate varia în funcţie de operator. Verificaţi cu operatorul dvs. dacă planul de reţea mobilă acceptă eSIM.

Baterie

4,500 mAh (standard)

4,500 mAh (standard)

5,000 mAh (standard)

*Valoare standard testată de către o terţă parte în condiţii de laborator. Valoarea tipică este estimarea medie a valorilor luând în considerare deviaţia capacităţii bateriilor pentru echipamentele testate, conform standardului IEC 61960. Capacitatea nominală (minimă) este de 4.370mAh pentru Galaxy A52, A52 5G şi, respectiv, 4.860mAh pentru A72. Durata reală de viaţă a bateriei poate varia în funcţie de mediul de reţea, de tiparele de utilizare şi de alţi factori.

Încărcare

25W Încărcare Rapidă

* Încărcare prin cablu compatibilă cu QC2.0 şi AFC.

OS

Android 11

Reţea

LTE

5G Sub6 FDD,5G Sub6 TDD

LTE

*Viteza reală poate varia în funcţie de ţară, operator şi mediu de utilizator.

Connectivitate

Wi-Fi 802.11 a/b/g/n/ac (2.4G+5GHz)

Bluetooth® v 5.0

USB Tip 2.0-C

Locatie (GPS, Glonass, BeiDou, Galileo)

*Acoperirea Galileo şi BeiDou poate fi limitată. Este posibil ca BeiDou să nu fie disponibil pentru anumite ţări.

Plată

NFC

MST (doar A52 5G KOR)

*Disponibil pe anumite pieţe. Soluţiile de plată şi caracteristicile disponibile pot varia în funcţie de piaţă, operator şi furnizorii de servicii.

Senzori

Accelerometru, senzor de amprentă, senzor giroscopic, senzor geomagnetic, senzor Hall, senzor de lumină, senzor de proximitate virtual.

Autentificare

Tipul de blocare: Model, PIN, parolă

Tipul de blocare biometrică: recunoaşterea feţei, senzor de amprentă

Audio

[Difuzoare stereo AKG]

Sunet surround cu tehnologia Dolby Atmos

[Redare audio de înaltă calitate]

UHQ pe 24 de biţi

PCM: Până la 24 de biţi

[Format redare audio]

MP3, M4A, 3GA, AAC, OGG, OGA, WAV, AMR, AWB, FLAC, MID, MIDI, XMF, MXMF, IMY, RTTTL, RTX, OTA

[Bluetooth]

Dual Audio: Conectaţi două dispozitive Bluetooth la Galaxy A52, A52 5G şi A72 pentru a reda audio prin intermediul celor două dispositive în mod simultan.

*Cele două dispozitive conectate pot prezenta o uşoară diferenţă a sunetulului de ieşire.

Codec scalabil: conexiune Bluetooth îmbunătăţită sub interferenţe de frecvenţă radio ambientală.

* Disponibil doar pentru anumite accesorii realizate de Samsung.

* Cele două dispozitive conectate pot prezenta o uşoară diferenţă a sunetului de ieşire.

* Disponibil doar pentru anumite accesorii realizate de Samsung şi AKG.

Video

[Format Video playback]

MP4, M4V, 3GP, 3G2, AVI, FLV, MKV, WEBM

[Conexiune TV]

Wireless: Smart View (screen mirroring 1080p at 30fps)

Rezistenţă la apă

IP67

* Pe baza condiţiilor de testare de scufundare de până la 1 metru în apă dulce timp de până la 30 de minute. Clătiţi reziduurile / uscaţi dacă sunt umede. Nu este recomandat pentru utilizarea pe plajă, piscină şi apă cu săpun.

Preţuri pentru cele trei modele:

Samsung Galaxy A52 – 349 euro

Samsung Galaxy A52 5G – 429 euro

Samsung Galaxy A72 – 509 euro