UPDATE 2:
"Au fost găsiţi în cursul nopţii de vineri spre sâmbătă. Au leziuni traumatice care indică faptul că au fost ucişi şi li s-a dat foc. Cadavrele aparţin unor tineri, el în vârstă de aproximativ 24 de ani, ea de aproximativ 21 de ani. S-ar părea că el este din Maroc. Se presupune identitatea victimelor, însă aceasta trebuie confirmată de rudele acestora. Ancheta e în curs de desfăşurare", a declarat pentru Agerpres prim procurorul Parchetului de pe lângă Tribunalul Iaşi, Mihaela Apostol.
UPDATE 1:
Suspecții ar fi fost ridicați de polițiști din zona Tudor Vladimirescu, potrivit BZI Iași. Ar fi vorba de doi bărbați. Aceștia vor fi conduși la audieri. Cadavrele au fost ridicate și duse la Institutul de Medicină Legală pentru a se efectua necropsia.
Știrea inițială:
Doi îndrăgostiți au găsiți morți într-o vilă de lux din Iași. Ar putea fi vorba despre un asasinat, potrivit anchetatorilor. În casă ar fi fost găsite mai multe urme de sânge. Criminaliștii sunt la fața locului și fac cercetări chiar în aceste momente. Deocamdată nu au fost oferite detalii despre cauza morții celor doi. Tinerii ar fi format un cuplu.
BZI Iași scrie că este vorba despre un marocan și o româncă. Aceștia ar fi fost studenți la Universitatea de Medicină și Farmacie „Grigore T. Popa” din Iași. Locuința în care au fost găsiți ar fi fost închiriată. Potrivit unor surse ale BZI trupurile acestora ar fi incendiate, iar tânăra ar fi din Iași. Oamenii legii ar avea deja un cerc de suspecți.
Cine era studenta găsită moartă într-un cămin din Iași
În luna mai o tânără a fost găsită fără suflare într-o cameră de cămin din Iaşi. Aceasta se numea C. M., avea 19 ani şi era domiciliată în judeţul Suceava. Era studentă în primul an la Facultatea de Inginerie Electrică, Energetică şi Informatică Aplicată din cadrul Universităţii Tehnice „Gheorghe Asachi”, din Iaşi, scrie Adevărul.ro. Fata nu ar fi lăsat niciun bilet de adio.Cei apropiaţi spun că nici nu ar fi dat de înţeles că avea probleme care să o împingă să facă un asemenea gest. Pe reţelele de socializare au început să curgă mesaje de condoleanţe pentru familia studentei.
”Sunt şocată de această veste tristă. Este greu de acceptat! Tu, o fiinţă atât de gingaşă... Nu am cuvinte! Am crescut împreună, am copilărit, ne-am jucat, ne-am povestit problemele, eram amândouă zi de zi, m-ai ajutat mereu când am avut nevoie, mai ales la şcoală... Nu îmi vine să cred! Ai plecat fulgerător ca şi Alexandra. Mult prea devreme, aveai un viitor în faţă. Condoleanţe familiei tale pentru că ai lăsat în urma ta o durere nemărginită, iar tu odihneşte-te în pace!”, a scris pe Facebook una dintre prietenele studentei. Vezi mai mult AICI.
Reamintim că și în ianuarie 2021, o tânără studentă la medicină din Iași a ales să-şi pună capăt zilelor. Ea a fost găsită spânzurată în zona pârtiei de ski din Iaşi.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News