OS, UI & Apps Samsung Galaxy A52 5G
Cea mai bună implementare de Android 11
Samsung Galaxy A52 5G vine cu Android 11 şi One UI 3.1, punând la dispoziţie 95% din experienţa software de pe seria Galaxy S21. One UI rămâne axat pe utilizare cu o singură mână şi are cea mai prietenoasă şi comodă interfaţa aplicată pe android.
Video-review Samsung Galaxy A52 5G, secțiunea OS & UI & UX & APPS
Puteţi naviga folosind cele 3 butoane de jos sau swipe-urile devenite deja obişnuinţă. Avem şi Dark Mode, dar şi Always On Display cu opţiuni aferente. One UI 3.1 aduce şi o decizie greu de înţeles pentru Samsung: iconurile din lockscreen sunt monocrme, cele pentru camera şi dialer. O fi cool? Cine ştie... Tot lockscreen-ul scoate în față widgetul Wellbeing, care îţi arată cât timp petreci pe Facebook, YouTube şi alte aplicaţii adictive.
Alwauys On Display are opţiuni pentru stilul ceasului, infromatii despre muzică ascultată, iconul cititorului de amprente şi altele. Apropo de cititor, el este integrat în ecran, e optic şi destul de rapid şi precis la deblocare. În combinaţie cu camera frontală deblocarea devine şi mai rapidă.
One UI 3.1 aduce şi fereastra de notificări care se extinde pe tot ecranul, cu shortcuturile deja cunoscute. Aceste toggle-uri pot fi rearanjate şi editate. Avem acum şi bule pentru chat, shortcut pentru gadgeturile smart home în zona Power, un nou meniu de playback media, dar şi istoric pentru notificări şi notificări separate pentru chat. În plus, notificările sunt mai puţin intruzive acum, putând fi setate să apară ca nişte bule alungite sus.
Galerie capturi de ecran Samsung Galaxy A52 5G
Multitasking-ul se face cu Recents, split screen şi o fereastră Pop Up plutitoare. Bixby e viu, iar lateral găsim meniul Edge cu scurtături. Google contribuie în Android 11 cu cereri constante de permisiuni, acordate fiecare la fiecare deschidere de app sau o dată şi gata (sau deloc). Setările au fost reorganizate şi dacă acum 1-2 ani se scoteau dungile şi delimitările şi totul era la comun, acum apar separări iari cu dungi şi puncte intre sub categorii. Poţi umbla la Look prin teme şi layout-uri, iar telefonul are şi suport SmartThings, putând controla gadgeturi smart home, inclusiv televizoare, boxe, soundbar-uri şi altele.
Există şi un Game Launcher, unde găsiţi jocurile instalate, funcţii DND şi altele opţiuni legate de atingeri din greşeală sau alocare de resurse. Nu avem DeX suportat aici, dar exista Link to Windows, încât să preiei apelurile de pe telefon pe PC şi notificările şi să transferi fişiere mai uşor. La aplicaţii găsim un Galaxy Store, Netflix, Spotify, Office, Facebook, Linkedin, Outlook, Samsung Members, Samsung Health, Galaxy Wearable. Widgeturile rămân albe şi transparente, aerisite.
Samsung a promis şi 3 ani de actualizări Android, dar şi 4 ani de security patch-uri, ceva rar pe telefoanele midrange, aş sublinia.
Plusuri și minusuri Samsung Galaxy A52 5G
Părți pozitive
Părți negative
Concluzii Samsung Galaxy A52 5G
Samsung Galaxy A52 5G vine după un Galaxy A50 care a fost pentru unii telefonul anului 2019 şi după un Galaxy A51 care surprindea prin filmarea selfie 4K şi un Macro fabulos. Nu aş putea spune că umbla foarte mult la camera unui A51 deja bine cotat la acest capitol, saltul fiind de maxim 20%. La selfie simt un plus, poate şi la captura nocturnă. Îmi place designul spatelui, ecranul este excelent la gaming şi consum video şi deşi are 120 Hz nu consuma exagerat baterie. Mi se pare un telefon multimedia complet, cu care te poţi arunca şi la vlogging, gaming, consum de muzică şi filme.
Atenţie totuşi la preţ şi la cât de future proof va mai fi Snapdragon 750G 5G după ce soseşte One UI 4.0.