Anunțul a fost făcut de către Lucian Bode, actual ministru de Interne, fost ministru al Transporturilor și Comunicațiilor în 2020. „Astfel, vom avea la dispoziție un instrument solid în vederea diminuării riscurilor la adresa securității și apărării naționale”, a declarat Lucian Bode.
Proiectul prevede măsuri care ar putea să blocheze accesul unor companii-fanion din China la licitațiile pentru echipamentele 5G din România. După aprobarea din Guvern, legea merge în Parlament.
Autorizație de la premier, aviz de la CSAT
Potrivit proiectului, producătorii de echipamente telecom trebuie să primească o autorizare pentru a putea furniza instalații către operatorii de telefonie din România.
Autorizarea respectivă este acordată de către premierul României, pe baza unui aviz al Consiliului Suprem de Apărare a Țării (CSAT).
Potrivit proiectului, acest aviz poate fi refuzat pentru evitarea unor riscuri care pot decurge din:
Principalul vizat: Huawei, care este cel mai mare furnizor mondial de astfel de echipamente.
Memorandumul cu Statele Unite
Legea vine să implementeze „Memorandumul Huawei‟, semnat de către România cu SUA.
Consumatorii vor putea achiziționa în continuare smartphone-uri, tablete sau laptopuri Huawei, însă operatorii de telecomunicații ar putea fi împiedicați să mai cumpere echipamente de la grupul chinez.
După aprobarea legii, ANCOM – autoritatea de comunicații – va putea lansa licitația pentru licențele 5G.
Într-un comunicat din vara anului trecut, compania afirma a investit peste un miliard de euro în România, a contribuit cu peste 6.300 de locuri de muncă și a cheltuit aproape 500 de milioane de euro pentru achiziții.
SUA acuză Huawei că spionează pentru China
Compania este acuzată că spionează pentru China, la fel ca și ZTE, celălalt mare producător de echipamente telecom din statul asiatic.
Statele Unite acuză că Huawei este controlată de către autoritățile de la Beijing.
Huawei respinge acuzațiile și spune că este o întreprindere privată.
Înființată de un militar
Compania a fost fondată de un fost militar, Ren Zhengfei, iar SUA au plasat Huawei pe o listă cu companii controlate de armata chineză. Ren Zhengfei nu are decât 1,42% din acțiunile companiei, iar acționariatul este opac.
De asemena, în China există o lege care obligă companiile din această țară să asiste autoritățile judiciare.
Huawei acuză SUA că vrea să o elimine din competiția 5G doar pentru a-și conserva hegemonia digitală.
Mai multe incidente au fost legate de Huawei de-a lungul timpului. Vodafone a descoperit în Italia că Huawei avea acces la routerele pe care le livrase anterior.
De asemenea, SUA acuză Huawei și de furt de secrete industriale.
Fiica fondatorului, acuzată de fraudă
Fiica fondatorului Huawei, Meng Wanzhou, care este și director financiar al companiei, a fost arestată în Canada în 2018 și luptă în justiție pentru a evita extrădarea sa în SUA.
Aceasta este acuzată că a pus la cale un mecanism prin care Huawei a livrat echipamente Iranului, deși acest stat se afla sub sancțiuni.
Huawei a primit de la statul chinez ajutoare de stat, subvenții și reduceri de taxe în valoare de cel puțin 75 de miliarde de dolari, potrivit unei analize realizate la finele anului 2019 de către Wall Street Journal.
Ce alte țări au interzis Huawei
Pe lângă Statele Unite, Marea Britanie și Franța au decis interzicerea echipamentelor 5G de la Huawei în rețelele lor.
Alte state, precum Japonia, Australia și Noua Zeelandă au luat, la rândul lor, măsuri.
În decembrie, Italia s-a opus unei afaceri între grupul Fastweb și Huawei, potrivit Reuters.
Citeşte şi:
Criza cipurilor afectează telefoanele și televizoarele. Se anunță creșteri de prețuri, iar efectele se resimt și în România
Studiu: Ce știu și ce îi sperie pe români la 5G. Radiațiile din antene, principala temere
Producția de autoturisme, afectată la nivel mondial din cauza penuriei de cipuri. Consolele de jocuri și laptopurile au aceeași problemă
Efectul sancțiunilor SUA: Samsung a depășit Huawei și a redevenit cel mai mare producător de telefoane din lume
Stațiile 5G produse de Huawei au 30% dintre componente din SUA. Cum au păcălit chinezii sancțiunile americane
Huawei vrea să vândă brandul de telefoane Honor. Trei companii, tot chinezești, ar putea fi interesate de afacere
Urmărește-ne pe Google NewsShare pe WhatsappShare pe WhatsappShare pe PinterestShare pe TwitterShare pe LinkedInShare pe Facebook
PE ACELAȘI SUBIECTMotivul pentru care tatuajele au fost interzise pentru jucătorii de fotbal din China30 dec. Citește mai multeJocurile Olimpice de iarnă de la Beijing, organizate într-una dintre cele mai secetoase regiuni din China30 dec. Citește mai multeDoi ani de când medicul chinez Li Wenliang a dezvăluit apariţia COVID-19. Ce i-au scris oamenii30 dec. Citește mai multePoliția din China umilește public călăuzele care aduc oameni peste granițele Chinei, închise din cauza COVID-1929 dec. Citește mai multe12 oportunități în 2022: un vaccin anti-COVID universal sau detensionarea conflictelor cu China și Rusia?29 dec. Citește mai multeUn avion american aflat în zbor spre China a fost întors din drum din cauza noilor restricții anti-COVID-1928 dec. Citește mai multe Pagube de 170 de miliarde de dolari, în urma celor mai mari 10 dezastre naturale din 202127 dec. Citește mai multeChina anunță un număr record de cazuri de COVID pentru ultimele 21 de luni. Restricțiile, înăsprite într-un oraș deja carantinat26 dec. Citește mai multeCel mai mare număr cazuri de coronavirus în China, în ultimele patru luni, în ciuda regulilor draconice impuse de autorități25 dec. Citește mai multeMai mulți oficiali chinezi, sancționați după apariția unui focar de COVID care a dus la carantinarea a 13 milioane de oameni24 dec. Citește mai multeUn oraș cu 13 milioane de locuitori din China intră în carantină după confirmarea câtorva zeci de cazuri de COVID23 dec. Citește mai multe2021, anul mașinilor electrice. Tesla a crescut rapid, dar China este adevăratul câștigător22 dec. Citește mai multeViața în China sub stricta politică „zero cazuri COVID”: Să fii infectat aici a devenit „o formă de deviație”22 dec. Citește mai multe„Baby Yingliang”, un embrion de dinozaur perfect conservat, vechi de 70.000.000 de ani, descoperit în China22 dec. Citește mai multeNew York Times: Cum manipulează China Facebook și Twitter pentru a influența opinia publică20 dec. Citește mai multeCandidații pro-Beijing au câștigat alegerile generale din Hong Kong. Prezența la vot foarte scăzută, la scrutinul rezervat doar candidaților „patrioți”20 dec. Citește mai multeChina a prezentat noi imagini cu Shuai Peng. Jucătoarea de tenis discută cu baschetbalistul Yao Ming19 dec. Citește mai multeColiere și accesorii care ar fi trebuit să ofere protecție împotriva 5G s-au dovedit a fi radioactive17 dec. Citește mai multeStatele Unite adoptă noi sancțiuni economice împotriva Chinei, ca răspuns la persecutarea minorității uigure. China denunță măsurile luate de SUA17 dec. Citește mai multeVladimir Putin va participa la deschiderea Jocurilor Olimpice de iarnă de la Beijing, boicotată de mai multe state occidentale15 dec. Citește mai multe PARTENERI - GSP.ROS-a filmat în costum de baie, după ce a fost acuzată că folosește Photoshop. Anamaria Prodan: „Pot să mă prezint așa la 49 de ani?” Playtech.roȘOC! Ce i-a spus Loredana Groza lui Florin Salam despre Ștefan Bănică Jr. E iz de mare SCANDAL pe final de an Observatornews.roFilmul crimei din Ialomița: Ioana, adolescenta de 16 ani ucisă de iubitul ei mult mai în vârstă. Bărbatul bănuia că îl înșală HOROSCOPHoroscop 31 decembrie 2021. Fecioarele trebuie să se revigoreze și cea mai bună metodă este să fie sincere cu ele Știrileprotv.ro„Întreaga Europă în roşu, cu excepţia României„. Ce scriu belgienii despre situația neobișnuită TelekomsportIncredibil! Vedetă ziua, prostituată seara! Colegii de la Insula Iubirii, şocaţi de cele aflate PUBLICITATEAmestecă o linguriță de IMAGINATION cu ingredientele preferate și bucură-te de rezultatUrmărește cel mai nou VIDEOȘtiriVIDEO | Urmărire cu focuri lângă BucureștiRECOMANDĂRITRENDING NEWSPARTENERIPARTENERI
ULTIMELE ȘTIRIKlaus Iohannis, mesaj de Anul Nou: Trebuie să ieşim mai puternici şi mai uniţi din această criză sanitară teribilă 12:31 Citește și alte știri noiLoteria Vaccinării – ultimele extrageri. Astăzi se extrag premiile de 500.000 și de 1 milion de lei. Ce numere intră în concurs12:24 Citește și alte știri noiTulpina Omicron a devenit dominantă în Franța. Țara, confruntată cu niveluri record de infectări12:09 Citește și alte știri noiRevelion 2021: Primele țari care au intrat în noul an12:00 Citește și alte știri noiCum avem grijă de animalele de companie în noaptea de Revelion. Sfaturile unui medic veterinar12:00 Citește și alte știri noiCărțile minunate ale anului, din două domenii despre care se vorbește puțin: literatură pentru copii și poezie 12:00 Citește și alte știri noiSabina, tânăra găsită împușcată în cap în Brașov, era polițistă. Se căsătorise acum trei luni și mama ei nu crede că s-a sinucis11:51 Citește și alte știri noiAfrica de Sud anunță că a depășit vârful valului Omicron, fără o creștere semnificativă a numărului de decese11:41 Citește și alte știri noiAfaceri cu măști anchetate, reportaje care au mobilizat comunitățile și demisia unui ministru, retrospectiva lucrurilor pe care Libertatea și publicul le-au reușit în 202111:30 Citește și alte știri noiGuvernul a aprobat alocarea a 18 construcții modulare pentru triajul epidemiologic la spitale din patru județe11:11 Citește și alte știri noiBilanț COVID provizoriu: Peste 1.600 de noi cazuri și 38 de decese, anunțate azi11:00 Citește și alte știri noi„Fără acoperiș, fără scaune, fără pixuri și hârtie”. Cum se desfășoară orele în școlile afectate de războiul din Yemen10:56 Citește și alte știri noiVIDEO | Tradiționala bătaie de la Ruginoasa, oprită cu jandarmii și poliția: „Lasă-i, bă, ghioaga!”10:52 Citește și alte știri noiCum a influențat Omicron harta europeană de COVID. Presa belgiană: Toată Europa este roșie, cu excepția României10:52 Citește și alte știri noiAssunta Maresca, prima „nașă” a mafiei italiene Camorra, a murit la vârsta de 86 de ani10:39 Citește și alte știri noiIncendii de proporții în Colorado. Zeci de mii de oameni, evacuați din calea flăcărilor10:15 Citește și alte știri noi„Carantina mea VIP”. O femeie depistată pozitiv în timpul unui zbor Chicago – Reykjavik s-a autoizolat cinci ore în toaleta avionului10:05 Citește și alte știri noiRevelionul în jurul lumii. Ce tradiții de Anul Nou se respectă chiar și în pandemie în Germania, India, Japonia ori Brazilia10:00 Citește și alte știri noiIsraelul a aprobat a patra doză de vaccin pentru persoanele cu sistemul imunitar slăbit09:40 Citește și alte știri noiȘapte linii STB vor funcționa toată noaptea de Revelion, în București. Ce program vor avea09:21 Citește și alte știri noi