Huawei a anunțat recent un nou sistem WiFi Mesh, modelul WS5800, care a ajuns și pe masa mea de teste cu câteva zile în urmă. Ca să fiu sincer, dispozitivele nu au stat prea mult pe birou întrucât cele trei unități sosite au fost rapid "împrăștiate" prin toată casa pentru a le testa. Sistemul se remarcă prin acoperirea mare, de peste 300 m² pe care o oferă, fiind ideal pentru cei care stau la casă sau au un apartament spațios și au nevoie de conexiune stabilă de internet în orice colț al locuinței. Mai jos veți afla impresiile mele despre acest sistem mesh și alte detalii necesare în cazul în care vă gândiți să îl achiziționați.
Unboxing și design
Huawei a reușit să ofere o experiență de unboxing premium și elegantă. Cutia este albă, simplă și se deschide prin glisare de jos în sus. Înauntru regăsim cele trei unități Mesh și alte două cutii mai mici care conțin trei adaptoare de rețea, manual de utilizare, garanțieși un cablu Ethernet-Ethernet pe care îl vom utiliza la configurarea rețelei.
Cât despre design, routerele adoptă o formă cilindrică și sunt realizate din plastic mat, alb, foarte plăcut la atingere. În partea inferioară prezintă un indicator luminos sub formă de bandă care ne va indica starea rețelei prin diferite culori. În partea din spate fiecare unitate Huawei Mesh prezintă un buton power, un buton reset, portul de alimentare, un port WAN Gigabit și două porturi LAN. La bază apar informații despre SSID și o serie de guri de ventilație pe fiecare unitate Mesh.
Configurare
Sistemeul Huawei Mesh WS5800 prezintă una dintre cele mai ușoare modalități de configurare. Clar nu e nevoie de cunoștiințe în domeniu, ci doar să citim manualul de utilizare. Pentru a-l configura va fi nevoie să instalăm aplicația Huawei AI Life, disponibilă în AppStore, în Google Play și bineînțeles, în AppGallery. Ulterior vom alimenta și conecta unul dintre routere la modem prin intermediul cablului Ethernet-Ethernet din cutie și așteptăm inițializarea. Avem posibilitatea de a conecta direct telefonul prin NFC la rețea sau să utilizăm SSID-ul implicit tipărit la baza routerului.
În cazul în care nu dorim să configurăm sistemul prin intermediul smartphone-ului, putem conecta dispozitivul prin intermediul SSID-ului de pe spate și să accesăm adresa “192.168.3.1” prin intermediul browser-ului web. După configurarea unității principale, celelalte routere necesită doar alimentare. Acestea se conectează și se sincronizează automat, iar terminalele vor prelua semnalul de la unitatea care oferă cea mai bună conexiune. Din aplicația de mobil, cât și de pe site-ul furnizat de către Huawei putem configura parola, numele rețelei și să accesăm diverse funcții precum controlul parental.
Specificații
Huawei WS5800 este un sistem tri-band, iar rețeaua se poate configura prin intermediul a două (2-pack) sau trei dispozitive (3-pack), în funcție de nevoi și suprafața care trebuie acoperită. La interiorul fiecărei unități regăsim un procesor Gigahome, quad-core și șase amplificatoare și receptoare de semnal independente, de mare putere. Vitezele combinate ajung astfel până la 2200 Mbps, iar fiecare dispozitiv acoperă o suprafață de 120 de metri pătrați. Prin urmare, trei astfel de dispozitive acoperă suprafețe de peste 300 de metri pătrați.
Dispozitivele ies în evidență prin faptul că putem conecta smartphone-uri foarte facil, prin intermediul HuaweiShare. În partea superioară se află tag-ul NFC iar atingându-l cu telefonul mobil ne vom conecta fără a fi nevoie să introducem parola. Odată conectați la rețea, terminalele noastre vor prelua semnal automat de la cel mai apropiat router din sistem, cel care asigură cea mai bună conexiune întrucât Huawei a inclus aici tehnologii de roaming și band steering. Bifăm și controlul parental și posibilitatea de a crea o rețea pentru oaspeți direct din aplicația mobilă.
Iată și lista completă de specificații pentru un dispozitiv Huawei Mesh WS5800:
Impresii și disponibilitate
După utilizarea sistemului WiFi Huawei Mesh WS5800 timp de câteva zile am reușit să îmi fac și o impresie. Eu nu am o locuință foarte mare, însă locuiesc în mediul rural și am putut testa destul de ușor raza de acțiune a sistemului.
Am plasat unul dintre dispozitive pe hol, unde am modemul de internet, unul în camera mea, fix pe bioru, lângă laptopul de pe care scriu zilnic și unul în camera de zi unde am o consolă PlayStation 4 și TV-ul. Abonamentul meu este Digi Fiberlink 1000.Iată și vitezele obținute de mine:
Cele mai mari viteze WiFi au fost obținute la distanță de 1-2 metri de routerul principal, cel conectat la modemul de internet. În majoritatea timpului receptoarele dau o viteză de maxim 400 Mbps (download) pe WiFi. Am realizat două teste cu cablul de internet conectat la laptop. Din câte vedeți, am obținut viteze de peste 900 Mbps (download) conectând laptopul direct la routerul principal. Conectându-l prin Ethernet la receptorul aflat pe birou vitezele au fost mai mari decât cele obținute prin WiFi. De asemenea, ping-ul a scăzut.
Acoperirea este întradevăr foarte mare, chiar dacă viteza scade considerabil la 80-90 de metri distanță de casă. Am testat câteva routere de-a lungul timpului și pot spune că sistemul Huawei Mesh WS5800 a reușit să mă impresioneze. Practic, sunt cele mai bune viteze obținute de mine până acum.
Din păcate suntem în pandemie, așa că nu am avut musafiri ca să putem evita întrebarea "Îmi dai și mie parola WiFi?". Vă pot spune însă că smartphone-urile Android se conectează instant prin NFC la rețea și în funcție de cum configurăm sistemul putem primi o notificare pe telefonul personal pentru a aproba conectarea.
În momentul de față sistemul Mesh Huawei WS5800 este disponibil pe plan local și câteva prețuri aveți listate mai jos:
Huawei Mesh WS5800 (2-pack)
Huawei Mesh WS5800 (3-pack)