Huawei nu pare să închidă anul ”pe plus”, după cel mai recent anunț venit din partea unuia dintre cei mai importanți furnizori de telecomunicații din Spania, Telefonica.
În decembrie 2019, operatorul Telefonica din Spania anunța cu surle și trâmbițe că nu dă crezare zvonurilor de spionaj inițiate de americani față de Huawei. În consecință, a hotărât la acea vreme să utilizeze echipamente Huawei pentru implementarea propriei rețele 5G. Doi ani mai târziu, oficialii operatorului s-au răzgândit și au trecut pe Ericsson. Tranziția în sine nu este o problemă, ci faptul că multe dintre echipamentele Huawei erau deja instalate, iar acum vor fi înlocuite, conform Reuters.
Echipamentele Huawei, înlocuite cu Ericsson, în Spania
Operatorul spaniol de telecomunicații Telefonica a anunțat că va înlocui din infrastructura sa echipamentele Huawei cu dispozitive ale producătorului suedez Ericsson. Confirmarea vine la câteva zile după ce ziarul spaniol Expansion a citat surse anonime apropiate de companie cu un mesaj similar.
Telefonica s-a ferit să afirme că decizia are legătură cu acuzațiile legate de practici de spionaj pentru autoritățile de la Beijing. În schimb, a atras atenția asupra faptului că înlocuirea echipamentelor de rețelistică face parte din strategia anunțată de Telefonica în 2019 pentru diversificarea furnizorilor.
Conform datelor obținute de Expansion, echipamentele Huawei au fost achiziționate de mai mult timp și instalate ca o soluție temporară, până la asigurarea unor furnizori alternativi pentru aceleași dispozitive de rețelistică. Nu este foarte clar cât de vechi sunt echipamentele gigantului chinez care urmează să fie înlocuite, cât sunt de multe sau cât au costat.
Chiar dacă grupul chinez „s-a obișnuit cu sancțiunile americane”, impuse începând din 2019, noile sale domenii de afaceri care au legătură cu tehnologia 5G nu pot contracara pierderile generate de afacerile cu telefoanele mobile, a declarat recent Eric Xu, președintele Huawei.
Anunțul spaniolilor vine la câteva săptămâni după ce au început să circule online date legate de un scandal de spionaj în Australia în care au fost implicate echipamentele Huawei. Mai multe detalii despre acele evenimente găsești în acest material – Huawei, în centrul unui alt scandal de spionaj la scară largă: ce au ”atacat” chinezii