Pe 1 octombrie 2021, Vodafone, la fel ca Orange sau iStyle, au deschis precomenzile pentru noua serie de smartphone-uri de la Apple, iPhone 13 și 13 mini, iPhone 13 Pro și Pro Max. Din experiență personală, însă, dacă vrei să cumperi unul, șansele de reușită sunt infime spre inexistente.
În urmă cu o lună, pe 14 septembrie, asistam în direct la lansarea noii familii de telefoane ieșite din Cupertino. Am scris și un material despre asta pe care îl găsești aici. Obiectiv, schimbările nu au fost neapărat revoluționare. Telefonul se încarcă în continuare de cel puțin două ori mai lent decât un Android de trei ori mai ieftin, iar încărcătorul sau căștile nu au revenit în cutia aparatului ca prin minune.
Dincolo de asta, am iPhone de la prima generație, iar la fiecare doi ani, îmi prelungesc abonamentul la Vodafone și achiziționez noul model. Plătesc niște rate pe factura lunară la telefonie, cu o sumă deloc mică și îmi fac o bucurie. În ultima perioadă, din ce în ce mai mult, cumpăr un iPhone exclusiv pentru abilitatea lui de a face poze, pe lângă faptul că m-am obișnuit cu sistemul de operare, interfața, scuze d-astea bătrânești.
La Vodafone, cred că am abonament de vreo 15 ani și, în tot acest timp, mi-am luat cu consecvență iPhone și iPad pe abonament. Tocmai datorită vechimii și a numeroaselor interacțiuni, am înțeles destul de bine cum funcționează procesul de achiziție, mai ales în cazul unui terminal lansat de curând care, chiar și pentru câteva luni de la lansare, implică probleme de stocuri.
Cu toate acestea, gigantul cu 11,1 milioane de clienți în România m-a dezamăgit cu brio în această toamnă pandemică. M-a făcut să mă simt precum băiatul acela care își caută un loc de muncă și primește doar răspunsuri cu ”Nu știu, vă sunăm noi?”. Mai adaugi la această realitate și faptul că ”am mirosit” privilegii suplimentare pentru abonații noi în raport cu cei existenți, ca mine, iar motorașele conspirative s-au declanșat imediat.
Partea bună este că am obținut niște răspunsuri la întrebările mele legate de modul în care funcționează Vodafone de la oficialii companiei. Partea proastă este că răspunsurile m-au dezamăgit și, la fel cum ziceau oficialii Facebook acum o săptămână, totul a plecat de la o eroare tehnică. Nu am greșit eu, nu sunt ei de vină, a fost eroare.
Ca referință, eroarea vine de la o companie care, într-unul dintre cele mai recente rapoarte financiare, se laudă un 170.000 de abonamente noi încheiate în trei luni și venituri din servicii de 193 milioane de euro, în același trimestru de la finele lui 2020.
Cum am încercat să-mi cumpăr un iPhone 13 Pro Max de la Vodafone
Pe 1 octombrie 2021, vineri, am intrat pe site-ul Vodafone în speranța de a-mi achiziționa un iPhone 13 Pro Max la prelungire de abonament. Știam că urmează să-mi expire abonamentul peste câteva zile și nu ar trebui să întâmpin niciun fel de problemă în a finaliza achiziția fără niciun fel de intervenție umană. Nu de alta, dar la Vodafone, la fel ca la Orange, Telekom și probabil orice bancă din România, trebuie să ai multă răbdare pentru discuta efectiv cu un consilier pentru a-ți remedia o problemă.
În prima fază, m-am bucurat teribil că telefonul pe care mi-l doream figura pe stoc, iPhone 13 Pro Max Sierra Blue de 512GB. Avea asociată până și o estimare de livrare, 2-7 zile. Nu mică mi-a fost mirarea când, după ce mi-am introdus numărul de telefon pentru a vedea oferta personalizată, m-am confruntat cu mesajul de mai sus. ”Momentan, reînnoirea abonamentului nu este disponibilă online. Sună gratuit la *333”.
Am fost un pic dezamăgit, dar am mers în continuare de la premisa că noul meu smartphone este la un telefon distanță. În primul rând figura pe stoc, în al doilea rând știam că pe mine nu trebuie nimeni ”să mă ajute să clarific detaliile contractului meu actual”, cum se menționează în mesajul din captura de ecran de mai sus.
Din păcate, deși omul de la capătul firului a avut toată bunăvoința din lume în a mă ajuta, mi-a atras atenția asupra faptului că, în mod autentic îi este imposibil. Mi-a făcut o ofertă decentă la telefon cu un abonament pe doi ani, m-a întrebat ce iPhone mi-aș dori, dar m-a asigurat că nu are cum să facă niciun fel de angajament în ceea ce privește livrarea efectivă a aparatului. Nimeni nu știe când vin telefoanele și câte vor fi.
Ulterior, am insistat asupra faptului că telefonul cu pricina figurează ca fiind în stoc pe site-ul Vodafone și că mi se pare ciudat să nu-mi poată oferi nimeni o asigurare pe marginea subiectului. În acel moment, am avut prima revelație ofensatoare. Mi s-a atras atenția asupra faptului că stocurile de pe site-ul Vodafone și cele de la departamentul de retenție clienți (prelungire a abonamentului) sunt diferite. Ulterior, aceeași informație mi-a fost confirmată și de un vechi prieten, șef la o reprezentanță oficială Vodafone din Brașov.
Am menționat și faptul că nu mă interesează culoarea și nu sunt foarte pretențios nici în privința capacității. Indiferent dacă este vorba de 256GB, 512GB sau chiar 1024GB, orice versiune este ok pentru mine. Din păcate, flexibilitatea mea era egală cu zero în procesul de comandă și am fost nevoit să aleg o anumită versiune pentru care să fac o comandă fermă. Am optat pentru iPhone 13 Pro Max Sierra Blue de 512GB, fără nicio promisiune de livrare.
Merită menționat că același prieten care m-a lămurit cu stocurile mi-a menționat că, în urmă cu un an, nu puține au fost precomenzile care au ajuns să fie livrate după 2 luni. Nu are rost să atrag atenția și asupra faptului că, dacă te duci într-un magazin Vodafone să faci precomandă la telefon ți se cere un avans de 600 de lei pentru un iPhone care nu există și nu știi când îl vei primi. Pur și simplu, nu are rost.
Prima concluzie după această relatare, dacă nu era evidentă, este că Vodafone mi-ar fi livrat telefonul dorit dacă îl comandam de pe site, din poziția de abonat nou sau dacă l-aș fi achiziționat ”la liber”, cu prețul standard de 1590 de euro, o valoare foarte apropiată de cea practică de iStyle, de altfel. Lucrurile nu sunt însă atât de simple.
Site-ul Vodafone, plin de erori sau reavoință
Site-ul Vodafone s-a reinventat în ultimii ani. Nu știu exact când, care au fost motivele sau de ce se află în această stare deplorabilă. În fiecare moment, ești cam la trei clicuri distanță de o eroare surprinzător de ghidușă precum cea de mai sus. Nu-ți rezolvă problema, dar măcar s-ar putea să schițezi un zâmbet.
Dacă vrei să ajungi și tu la mesajul de mai sus, alege orice telefon de pe site și încearcă să-l cumperi cu un abonament nou sau un abonament existent. Îți introduci numărul de telefon Vodafone, primești un cod de patru cifre prin SMS, îl introduci pe site și imediat vei vedea eroarea. Apeși pe încearcă din nou, te duci pe alt telefon și nu mai scapi în vecii vecilor de acea eroare. Nu contează browserul, nu contează dacă vrei un Samsung, un Xiaomi sau un iPhone.
Inițial, am crezut că s-a supărat Vodafone pe mine și nu mai vor să mă servească. Nu este adevărat. Toți clienții se blochează de același comportament jalnic. Am testat scenariul de mai sus cu patru numere diferite, fără nicio schimbare. A trebuit să golesc memoria cache a site-ul din browser pentru a mai putea naviga normal. Repet, tratament din partea unei companii cu 11,1 milioane de contracte încheiate în România. Dacă pare incredibil, am făcut și un gif animat pe care îl poți vedea mai jos.
Acesta este însă doar vârful piramidei vizavi de dezamăgirea mea cu serviciile Vodafone. Unul dintre cei mai importanți operatori de telefonie, internet și, de curând, televiziune din România nu-ți mai oferă nimic pe site în afară de telefoane. Nu mai poți cumpăra o tabletă cu un abonament de date, nu mai poți cumpăra o pereche de căști. Nici măcar încărcătorul acela fără de care nu-ți poți încărca iPhone-ul de 1500 de euro, Vodafone nu ți-l mai vinde pe site.
Aș menționa că Orange îți vinde până și becuri inteligente, nu doar tablete, căști, carduri de memorie, încărcătoare și cam tot ce ți-ai dori de la un operator de telefonie. Nici măcar nu sunt fan Orange, dar exemplele de la care putea să ”fure” Vodafone câte o idee sunt multe. În schimb, gigantul a investit în glume șugubețe și rebranding distructiv.
Poziția oficială a Vodafone, ”o eroare tehnică”
În încercarea de a înțelege dacă nu cumva am încercat să-mi cumpăr un iPhone din Matrix și universul îmi joacă feste, am contactat un oficial Vodafone pentru a obține niște răspunsuri simple la situația cu care m-am confruntat. Am mers de la premisa că orice client fidel ar avea nevoie de niște explicații, mai ales când plătești facturi foarte generoase în fiecare lună, indiferent dacă o faci pe persoană fizică sau juridică.
Prima întrebarea a vizat stocurile, cum funcționează acestea și dacă nu cumva unii sunt mai privilegiați decât alții în a primi dispozitivul, în funcție de varianta pentru care optează. ”Există stocurile magazinelor fizice și există un stoc pentru toate canalele la distanță (telesale, magazin online, pentru fidelizare, retenție sau vânzare nouă). În cazul stocului pentru canalele la distanță, distribuția produselor disponibile pe stoc la furnizor se realizează echitabil, în raport cu numărul comenzilor venite din fiecare canal.” Cu alte cuvinte, ei fac tot posibilul să te ajute ”echitabil”, deși alte două surse din Vodafone mi-au confirmat că stocurile din online nu au nicio legătură cu stocul de retenție sau fidelizare.
În ceea ce privește fabuloasa actualizare a site-ului, am vrut să înțeleg de ce în trecut puteam să-mi prelungesc abonamentul online, iar acum este imposibil. Răspunsul scurt, ”e complicat”. Răspunsul lung: ”Prelungirea abonamentului presupune construirea în timp real a unei oferte pentru client în funcție de o serie de variabile, de la vechimea în rețea, la campaniile și promoțiile active și permisiunile GDPR active. Fiind un proces automat, dinamic, există posibilitatea ca oferta să nu fie afișată, situație în care clientul este directionat către un agent Vodafone pentru vânzare asistată.”
Ultima particularitate și, de altfel, cea mai supărătoare are legătură cu motivul pentru care orice persoană de la Vodafone nu avea nici cea mai vagă idee când aș avea vreo șansă să-mi văd telefonul comandat la prelungirea abonamentului, în timp ce pe site figura ca fiind în stoc, ”livrare 2-7 zile”. Varianta oficială este precum scuza lui Mark Zuckerberg după 6 ore în care am stat fără Facebook, Instagram, Whatsapp și Messenger, probleme tehnice. ”Disponibilitatea unui produs pe site este menționată doar în situația în care acesta există pe stoc la furnizor. În cazul de față, produsul a fost comunicat ca fiind disponibil dintr-o eroare tehnică.”
Cum am reușit să-mi iau iPhone 13 Pro Max
În urmă cu câteva minute, mi-a fost livrat un iPhone 13 Pro Max. Nu este cel pe care l-am comandat, de 512GB, nu a ajuns datorită ”intervențiilor”, ci, pur și simplu, pentru că băiatul de la serviciul clienți, cu care am discutat prima oară, a înțeles că nu țin foarte mult la capacitate, nici măcar la culoare. Mi-l doream și atât.
Pentru că cel puțin la capitolul acesta Vodafone nu a trecut printr-o reinventare terifiantă, persoana de la capătul firului a văzut în stoc un iPhone 13 Pro Max și m-a sunat imediat să mă întrebe dacă îmi este ok varianta de 256GB, în locul celei de 512GB. Am confirmat comanda, am semnat virtual contractul și în 24 de ore mi-a ajuns la ușă.
Serviciile Vodafone sunt în continuare deplorabile, suntem zilnic victimele ”erorilor tehnice”, iar un magazin al operatorului nu doar că nu există în toată Sighișoara sau Sovata, aceste ”sate” din mijlocul Transilvaniei, dar bine că există vreo 25 în București. Probabil că țara arde și baba se piaptănă, eu fiind ”baba” care își dorește iPhone 13 Pro Max. Chiar și așa, dacă o companie de o asemenea amploare își sfidează clienții cu ”Nu știu, vă sunăm noi”, ce pretenții să mai ai de la alți furnizori de servicii din România, de zece ori mai mici.