Acest telefon de la chinezi duce moda pliabilelor la alt nivel

Timp 10/02/2022 De mhb

Marii producători pariază masiv în această perioadă pe telefoane pliabile. Acest telefon de la compania chineză TCL e ceva ce n-ai mai văzut vreodată, însă.

Mari producători precum Samsung și Huawei au investit masiv în telefoane pliabile și au și venit cu câteva modele pe piață. E considerată noua modă în industrie și, din ce e acum la vânzare, ai și pliabile la peste 2.000 de dolari, dar și unele la un preț în jur de 1.000 de dolari.

S-a tot spus că piața telefoanelor mobile e în stagnare. Așa că producătorii erau obligați să vină cu ceva nou, mai ales că pe partea de funcționalități nu prea mai ai ce îmbunătățiri să aduci ca să rivalizezi cu alți jucători.

Și răspunsul s-a găsit. Nu peste noapte, ci după o perioadă lungă de investiții în cercetare și dezvoltare. Așa au apărut pe piață telefoanele pliabile.

Dar chinezii de la TCL vin cu un model pe care nu l-ai mai văzut nicăieri. E un telefon care se pliază în trei părți.

Practic, e un evantai cu trei ecrane.

Acest telefon e ceva ce n-ai mai văzut niciodată

În luna octombrie a anului trecut, cei de la TCL au prezentat un prototip de telefon ce arăta extrem de futuristic. Se plia în trei, ceea ce părea un pariu nebunesc al companiei. Atunci, se afla încă în primele stadii de dezvoltare și nimeni nu-i dădea vreo șansă.

Doar că chinezii s-au ambiționat. Și au venit cu același model mult îmbunătățit. Deși se poate considera că e tot la stadiul de concept, progrese s-au făcut. Și multe nu-s de ignorat.

Este o combinație ciudată între telefon și tabletă. Complet deschis, arată fix ca o tabletă de 10 inci, dar îl poți face mai mic (dacă-l pliezi doar o dată) și apoi să arate ca un telefon (dacă-l pliezi încă o dată). Cele trei ecrane se grupează, practic, și ce obții arată ca un telefon mai mare.

Fiecare ecran are undeva la 6,65 inci și, important de menționat, propria baterie. Sigur, dacă-l pliezi de tot o să ai senzația că ții în mână trei telefoane unul peste altul, dată fiind grosimea ecranelor.

Telefonul celor de la TCL rulează Android și, deși se vrea rivalul Galaxy Fold și Huawei Mate XS, mai are mult să reușească acest lucru. Cei de la cnet.com l-au testat susțin că e foarte departe de așa ceva în acest moment.

De fapt, ce face TCL acum e la stadiul de experiment. Telefonul cu trei ecrane n-are nici măcar un nume oficial. Compania chineză e recunoscută, de fapt, pentru televizoarele pe care le vinde, unele de o calitate extrem de bună, după cum arată specialiștii.

Nu e clar, așadar, dacă această companie decide să vină pe piață și cu primul model de telefon pliabil. Dacă, totuși, va fi începută producția de serie, lansarea nu va avea loc mai devreme de a doua jumătate a anului viitor.