WhatsApp permite utilizatorilor să șteargă mesajele trimise în termen de până la 7 minute din momentul în care au apăsat ”trimite”. Astfel, dacă ai scris la un moment dat ceva într-o conversație WhatApp și vrei să ștergi replica respectivă, ai această posibilitate.
WhatsApp lansează o nouă funcție de retragere a mesajelor care îți permite să ștergi anumite mesaje pe care le-ai trimis într-o conversație de grup sau într-o conversație individuală. ”Această funcție este în mod special utilă în situațiile în care ai scris un mesaj într-o conversație greșită sau dacă mesajul pe care l-ai trimis conține greșeli”, scrie WhatsApp pe pagina FAQ cu privire la noua funcție.
Pentru a testa funcția de ștergere a mesajelor nepotrivite, tastează și tine apăsat pe mesajul pe care vrei să îl ștergi sau alege ”Delete” din meniu, apoi selectează ”Delete for Everyone”. Poți, de asemenea, să selectezi anumite mesaje în același timp, dacă vrei să scapi de mai multe dintre acestea deodată.
”Mesajele pe care le ștergi cu succes vor fi înlocuite cu textul – Acest mesaj a fost șters – în conversațiile interlocutorilor”, explică WhatsApp. ”De altfel, dacă vezi – Acest mesaj a fost șters – într-o conversație, înseamnă că expeditorul a șters mesajul pentru toată lumea.”
Există, totuși, niște limitări pentru această funcție care sunt importante de luat în calcul. Mai exact, poți șterge doar mesaje pentru toată lumea implicată în doar 7 minute din momentul în care ai trimis mesajul. ”O dată ce au trecut cele 7 minute, nu mai ai nicio posibilitate să ștergi mesajele pentru toată lumea”, avertizează WhatsApp. În plus, funcția de ștergere a mesajelor din conversație funcționează doar pe ultima versiunea a WhatsApp, astfel încât dacă interlocutorii tăi utilizează o versiunea mai veche a aplicației de mesagerie, vor vedea în continuare mesajul și nu vor fi notificați dacă ștergerea nu a avut succes.