De când lumea și pământul, DRM-urile (digital rights management) au stat în calea fericirii multora, pentru că există pe lumea aceasta două tipuri de oameni: cei corecți și pirații. Trăim vremuri stranii, în care lansarea cât mai rapidă de crack-uri pentru cele mai noi jocuri a devenit o artă, un sport bizar, urmărit îndeosebi pe Reddit.
Fenomenul acesta aduce însă și niște lucruri interesante, pentru că de data aceasta este vorba de o descoperire mai mult sau mai puțin controversată. Pe net umblă vorba că o versiune piratată de Resident Evil Village ar rula mai bine pe PC decât oficialul de pe Steam. Cei de la Digital Foundry s-au pus să investigheze și, ca să vezi, pirateria chiar a învins în cazul acesta.
Se pare că acest cracked Resident Evil Village nu întâmpină momente de suttering in-game așa cum se întâmplă în cazul copiei licențiate. Experimentul realizat arată faptul că, în general, cele două versiuni se bucură de aceeași performanță, doar că RE-ul oficial se împiedică de niște spike-uri în momentul în care unele cadre sunt randate. La polul opus, copia piratată nu suferă absoluc deloc de această problemă, fapt care îi determină pe mulți să creadă că DRM-ul introdus de Capcom este vinovatul.
Resident Evil Village se împiedică de propriul sistem
Digital Foundry precizează că aceste momente sunt regăsite în special în timpul luptelor și că versiunile pentru console sunt efectiv neatinse de stuttering. Resident Evil Village integrează atât serviciile Denuvo, cât și DRM-ul proprietar Capcom. Denuvo poate fi regăsit și pe alte jocuri, cum ar fi Final Fantasy 15 și Devil May Cry 5. În unele cazuri, Denuvo poate destabiliza framerate-ul în anumite situații, iar în cazul de față atât Denuvo, cât și soluția Capcom par să conlucreze în defavoarea gamerilor de pe PC.
Există situații (ce-i drept mai rare) în care crack-urile pentru jocuri nu doar că elimină DRM-urile acestora, dar au șansa de a rezolva și anumite probleme tehnice care și-au găsit locul în versiunile oficiale, însă ocaziile nu sunt suficient de frecvente pentru a putea ajunge la un verdict câtuși de puțin relevant. Între timp, Capcom i-a informat pe cei de la PC Gamer că investighează această problemă și că va reveni cel mai probabil cu un fix, așa cum s-a întâmplat și în cazul unor jocuri anterioare (Resident Evil 7, Devil May Cry 5).
Taguriresident evil village