Compania riscă o amendă de până la 50 de milioane de euro (56,6 milioane de dolari) dacă nu se conformează. Apple a primit termen până pe 15 ianuarie pentru implementarea modificărilor, se arată într-o declaraţie a autorităţii olandeze de reglementare ACM.
Practica Apple de a cere dezvoltatorilor de aplicaţii să-şi folosească sistemul de plată în aplicaţie şi să plătească comisioane de 15% până la 30% pentru achiziţiile de bunuri digitale a fost analizată de autorităţile de reglementare şi legiuitorii din întreaga lume. În 2019, a fost lansată o investigaţie a Autorităţii pentru Consumatori şi Pieţe din Olanda (ACM) pentru a afla dacă practicile Apple au reprezentat un abuz de poziţie dominantă pe piaţă. Ulterior ancheta s-a restrâns pentru a se concentra în primul rând pe aplicaţiile de pe piaţa de întâlniri (dating), inclusiv pe proprietarul Tinder, Match Group Inc.„Nu suntem de acord cu ordinul emis de ACM şi am depus o contestaţie”, a spus Apple într-un comunicat. Acesta a adăugat că „Apple nu are o poziţie dominantă pe piaţa distribuţiei de software din Olanda, a investit resurse extraordinare, ajutând dezvoltatorii de aplicaţii de întâlniri să ajungă la clienţi şi să prospere în App Store”. Decizia din Olanda vine după ce producătorul de iPhone a pierdut lupta în Coreea de Sud pentru a opri o lege care impune furnizorilor importanţi de platforme de aplicaţii, precum Apple şi Google Alphabet Inc, să permită dezvoltatorilor de aplicaţii să folosească servicii de plată terţe.Consiliul concurenţei din Olanda spune că App Store a încălcat legile concurenţei
Timp 27/10/2022 De mhb