Informații utile pe care le vei găsi mai jos despre aplicație:
Ce este WhatsApp
În anul 2014, cea mai mare rețea de socializare din lume, Facebook, este compania care a semnat un acord pentru a cumpăra aplicația WhatsApp, pentru 19 miliarde de dolari. Mai exact, aplicația folosită zilnic de milioane de oameni din întreaga lume este un serviciu de mesagerie ce le permite tuturor să trimită mesaje de pe telefonul mobil, în orice colț al lumii, contactelor pe care le-au salvat în telefonul mobil, doar cu ajutorul conexiunii la internet.
Practic, este o modalitate facilă de comunicare oriunde în lume.
Cand a apărut aplicația
Compania „WhatsApp Inc” a fost fondată în anul 2009, de către Brian Acton și Jan Koum. Cei doi au fost angajați ai „Yahoo”.
Aplicația WhatsApp 2.0 a fost concepută ca o aplicație privată de mesagerie, un mod simplu și de încredere pentru a comunica cu prietenii și familia. În anul 2009, Acton și-a convins cinci alți foști colegi să investească aproximativ 250.000 de dolari într-un fond de investiții, iar mai târziu, drept răsplată, aceștia au primit statutul de cofondatori și acțiuni.
După mai multe luni de studiu, aplicația a fost lansată la final de noiembrie 2009, exclusiv pentru Iphone. Ulterior, Chris Peiffer realiza versiunea pentru BlackBerry, care a apărut două luni mai târziu.
Pentru a evita o creștere prea rapidă, aplicația a trecut de la un serviciu gratuit la unul contracost. Astfel că, în decembrie 2009, WhatsApp pentru Iphone a fost îmbunătățit și actualizat pentru a putea trimite fotografii.
Fondatorii au fost de acord să aducă încă 7 milioane de dolari, peste cei 250.000 din fondul de investiții, iar până în luna februarie 2013, baza de utilizatori activi ajunsese la 200 de milioane, cu 50 de angajați.
Sequia a investit încă 50 de milioane de dolari în aplicație, estimând WhatsApp la o valoare de 1,5 miliarde de dolari.
În anul 2013, fondatorii aplicației spuneau că există 400 de milioane de utilizatori care folosesc serviciile, iar din 2014 s-a atins pragul de 500 de milioane de utilizatori activi lunari, peste 700 de milioane de fotografii și 100 de milioane de videoclipuri trimise zilnic. Întreg sistem al aplicației opera mai mult de 10 miliarde de mesaje pe zi.
În februarie 2014, aplicația WhatsApp a fost achiziționată de Facebook Inc pentru aproximativ 19 miliarde de dolari.
Cum instalez WhatsApp pe telefon
Pentru început, intră în aplicația MAGAZIN PLAY (Google Play) și caută WhatsApp. Imediat cum ai găsit, apasă butonul INSTALAȚI, buton aflat imediat sub aplicație.
După descărcare, deschide aplicația și mergi spre următorul pas, acceptând toate condițiile de utilizare.
La final, îți introduci numele și asta-i tot. Dacă mai târziu îți dorești să îți schimbi numepe, vei putea accesa butonul MENIU, SETĂRI, iar de aici poți apăsa pe numele de profil și îl poți schimba.
Cum instalez pe PC
Din browser-ul calculatorului, accesează pagina de descărcare și descarcă fișierul .exe.După ce s-a descărcat, deschide WhatsApp.exe pentru a instala aplicația. Imediat cum se finalizează instalarea, deschide aplicația pe computer și scanează codul QR pentru a te putea autentifica.
Sau poți intra pe https://web.whatsapp.com/
Cum instalezi WhatsApp pe macOS 10.10+
Din browser-ul calculatorului, accesează pagina de descărcare și descarcă fișierul .dmg. După ce s-a descărcat, deschide WhatsApp.dmg pentru a instala aplicația. La prima instalare, aplicația te va întreba dacă îți dorești să adaugi aplicația în directorul de aplicații și în dock-ul aflat pe desktop.
Imediat cum s-a finalizat instalarea, deschide aplicația și scanează codul QR pentru a te putea autentifica.
Cum sa scanezi codul de la WhatsApp
Cum adaugi o persoană pe WhatsApp
Salvează numele unui contact și numărul de telefon în agenda telefonică, în formatul corect (dacă este un număr de telefon din altă țară). Deschide Aplicația WhatsApp și mergi la ecranul Conv. Apasă pe pictograma Conv.Nouă – buton meniu – reîmprospătare.
Cum începi o conversație
Deschide conversația cu contactul respectiv salvat. Apasă pe numele celui căruia vrei să îi scrii un mesaj.
Cum faci un grup
Pentru a adăuga un participant într-un grup, vei deschide conversația de grup în WhatsApp și vei atinge subiectul grupului. Vei atinge lung numele grupului din CONV, apoi poți apăsa MAI MULTE OPȚIUNI – DETALII GRUP. Următorul pas este să Adaugi participanți. Cauți contactele ori le selectezi pe care vrei să le adaugi în grup. Când termini de adăugat, atingi semnalul verde de bifare.
Cum elimini o persoană dintr-un grup făcut în aplicație
Deschizi conversația de grup, atingi subiectul grupului. Vei atinge lung numele grupului din CONV, apoi poți apăsa MAI MULTE OPȚIUNI – DETALII GRUP. Alegi participantul pe care vrei să îl elimini, atingi ELIMINAȚI și OK.
Cum trimiți poză sau video pe WhatsApp
Dai click pe ATAȘAȚI, în partea de sus a conversației, apoi alegi dintre: poze și clipuri video, document, contact, cameră (pentru a face o poză cu camera) și dai click pe TRIMITE.
Cum trimiți mesaje vocale
Deschizi o conversație, dai click pe MICROFON, apoi vorbești în microfonul telefonului/computerului. Când ai terminat, daI click pe CONFIRMAȚI pentru a putea trimite mesajul vocal.
Cum faci apel video
Deschizi o conversație pe WhatsApp, atingi camera video, din dreapta sus, iar apelul video va începe automat și telefonul destinatarului va suna.
Ce înseamnă seen pe WhatsApp
Semnele de bifare apar lângă fiecare mesaj trimis. Iată ce înseamnă:
Cum poți vedea mesajele șterse
Instalezi aplicația Notification History pe care o găsești în Magazin Play și îi oferi permisiunile necesare pentru Accesibilitate și pentru Acces la notificări. Pe viitor, chiar dacă cel cu care ai vorbit, a șters un mesaj până ca tu să apuci să citești, Notification History va înregistra toate notificările primite, dar și mesajele care însoțesc notificările.
Cum blochez pe cineva pe WhatsApp
Din aplicație vei atinge SETĂRI – CONT – CONFIDENȚIALITATE – CONTACTE BLOCATE – ADĂUGAȚI.
Găsești contactul pe care îți dorești să îl blochezi, apoi apeși.
Mai poți încerca:
Cum ștergi conversațiile
Pentru a șterge o conversație individuală:
Pentru a șterge o conversație de grup:
Cum ștergi contul de WhatsApp
Deschizi aplicația, accesezi SETĂRI, CONT, ȘTERGERE CONT.Introduci numărul de telefon în format internațional complet, apoi atingi ȘTERGERE CONT.
Ștergerea contului va șterge automat informațiile contului, dar și poza de profil, elimină toate grupurile și șterge istoricul mesajelor.
Cum iti faci Facebook Avatar: poză de profil din desene animate
Sursă foto: faq.whatsapp.com
Citeşte şi:Tenis pe înțelesul tuturor – care sunt regulile jocului de tenis
Tipuri de teren de tenis
Cum alegi racheta de tenis – tot ce trebuie să știi despre cea mai bună rachetă de joc
Urmărește-ne pe Google NewsShare pe WhatsappShare pe WhatsappShare pe PinterestShare pe TwitterShare pe LinkedInShare pe Facebook