Se apropie finalul de an şi înainte să purcedem la a face topuri 10 cu cele mai apreciate telefoane midrange şi flagship am decis să creăm un soi de "ghid" pentru cumpărătorii de cameraphone-uri. Doar că... ce să vezi!? Segmentul cameraphone a murit şi l-a înlocuit o serie de flagshipuri capabile, care îţi permit să laşi DSLR-ul acasă uneori. Cine ajunge în top 5 şi ce atuuri are fiecare telefon ales pe sprânceană aflaţi mai jos.
5. OPPO Reno6 Pro 5G sau Find X3 Pro
Mi-a fost greu să aleg pe cine să pun pe locul 5. Pe de o parte îl avem pe campionul filmării Bokeh din 2021 OPPO Reno6 Pro 5G, pe de altă parte îl avem pe OPPO Find X3 Pro, singurul telefon cu microscop real de pe piaţă. Primul model face captură Bokeh Flare, practic o inventează, o aduce pe telefonul mobil, cu fundal blurat şi cu luminiţe amplificate pentru extra expresivitate. Poţi aplica asta şi la foto şi la video şi reprezintă o revoluţie în captura cu fundal blurat.
La Find X3 Pro am reţinut o paletă largă de culori, nuanţe foarte vii şi stabilizare excelentă la filmarea din mers. Senzorul de 50 MP este unul de calitate, dar simt că se putea mai bine la zoom, având aici doar zoom optic 2X. Camera ultrawide de 50 MP e fantastică, se comportă ca o cameră principală şi se poate bate cu cea cu zero deformaţi de pe seria OnePlus 9, de fapt am şi teoria că e aceeaşi.
Filmarea e foarte sharp, detaliile sunt excelente şi culorile sunt naturale. Puncte bonus pentru faptul că şi filmarea ultrawide arată bine, ceva ce nu ai să vezi pe vreun iPhone de exemplu. Noaptea avem fotografii şi clipuri cu o cantitate foarte redusă de zgomot.
Video-review OPPO Reno6 Pro 5G, secțiunea Cameră
4. OnePlus 9 Pro
Îmi place să cred despre mine că am o memorie foarte bună. Ca atare îmi permit să zic că OnePlus One se bătea cu HTC-urile şi LG-urile momentului, OnePlus 3T cam ardea trandafirii vara, iar OnePlus 7 Pro a avut un zoom excelent şi a filmat la concerte nocturne ceva de vis. La fel, acum pe final de an 2021 mă gâdilă plăcut la sentiment să văd cum filma OnePlus 9 Pro în mijlocul pădurii şi zăpezii.
E o cameră de o onestitate fantastică la capitolul culori şi posibil ca parteneriatul cu Hasselblad să fi avut un cuvânt de spus aici. E şi printre puţinele telefoane flagship care chiar fac capturi Macro reuşite, chiar dacă asta vine printr-o cameră ultrawide de excepţie cu autofocalizare şi nu un senzor Macro dedicat. Am realizat fotografii de la 3 centimetri aşa cum nici un flagship din 2020 nu poate şi nici 95% din cele din 2021. La fotografii culinare e as, la capturi de peisaj e magic, iar captura ultrawide nu are deformări, curburi sau scăpări de culoare.
Unde nu mai stă aşa bine e la Bokeh la captura selfie, unde doream mai multă precizie la decuparea chipului. Marea lipsa a telefonului e la... aspect. Poţi captura 4:3 sau 21:9, ceea ce reduce rezoluţia la 7 MP şi scade detaliile. La captura low light am avut şi alte nuanţe de culori la fotografierea noastră clasică din Timişoara, pe lângă clasicul galben.
La filmare avem o stabilizare excelentă, dar un zoom care pare a fi veriga slabă. Şi microfoanele au prins bine ambianța de la Camping Scorila, iar bitrate-ul, dynamic range-ul şi imaginea cristal au făcut savuroase capturile pe un TV 4K. Revin puţin la foto pentru a spune că zoom-ul 3X, deşi se descurcă bine la fazele incipiente, când treci de 5X găseşti şi ceva zgomot în capturi.
Video-review OnePlus 9 Pro, secțiunea Cameră
3. iPhone 13 Pro
iPhone 13 Pro e bun ca daily driver pentru mine şi este un telefon foarte "cinstit". Asta în sensul ca "what you see is what you get", mizează mult pe realism al culorii, o expunere corectă, ba chiar uneori cu senzaţia de sub expus faţă de alte telefoane de pe piaţă. Îl pot folosi pentru a filma recenzii, vloguri şi a face poze de produs perfecte. De această dată faţă de predecesorul său, 12 Pro, el nu mai are diferenţe faţă de camera modelului Max. Stabilizează excelent la filmarea în mers şi face selfie-uri expresive şi foarte clare. Îmi place şi că prinde o sumedenie de detalii şi are captură ProRes, pe care o poţi edita în detaliu ulterior.
Nu e mai sus în top pentru că Macro şi filmarea Cinematică nu impresionează faţă de rivali (ambele se aplică relativ şi cu erori), iar zoom-ul optic 3X nu mai impresionează în 2021. E totuşi un telefon cu o cameră pe care te poţi baza, cu rata de fail zero (poate în afară de Macro). Filmarea e de 10 din 10 şi poţi face câteva joburi creative cu ajutorul acestui telefon. Parcă a evoluat şi captura cu mod nocturn faţă de al meu iPhone 11 Pro.
Video-review Apple iPhone 13 Pro, secțiunea Cameră
2. Xiaomi Mi 11 Ultra
Pe locul 2 îl găsim pe Xiaomi Mi 11 Ultra, cel mai bine dotat telefon Xiaomi din 2021. Îl ajută şi ecranul din spate, care îţi permite să faci selfie-uri folosind performanţele camere din modulul principal, de la cea de 50 MP cu senzor Samsung, până la cea telephoto periscopică de 48 MP sau cea ultrawide de 48 MP. Aşa cum aţi aflat din recenzia acestui flagship, atunci când începi să faci poze cu camera principală remarci o paletă foarte largă de culori şi variaţiuni ale umbrelor în stil Huawei Mate 40 Pro.
Fotografiile ultrawide nu au deformări, nici de culoare şi nici ale formelor obiectelor. Macro-urile sunt totuşi punctul slab, ele nu au ieşit prea bine. Camera selfie mi s-a părut foarte bună la focalizare, detalii şi nuanţă, expresivitate, am văzut şi porii foarte clar. Cât despre zoom, operăm cu o cameră telephoto periscopică cu zoom optic 5X aici şi rezultatele au fost la acelaşi nivel cu Xiaomi Mi 10 Ultra şi de Huawei P40 Pro. Sub Huawei P40 Pro+ şi Galaxy S21 Ultra totuşi.
Noaptea ne ajută senzorul foarte mare să captăm multă lumină şi am obţinut una dintre cele mai clare şi bine iluminate fotografii nocturne în Timişoara. Şi zoom-ul a impresionat la captura nocturnă cu acea coloană din oraşul de pe Bega. Telefonul face cele mai bune capturi nocturne cu zoom din 2021. La filmare avem stabilizare perfectă, combinaţii între camerele de pe telefon, care pot filma simultan şi o panoramare fluidă. Culorile sunt foarte vii şi aprinse, ceea ce poate fi binecuvântare pentru unii şi motiv de a strâmba din nas pentru alţii.
E şi unul dintre puţinele telefoane care filmează un 8K real şi chiar utilizabil şi editabil ca atare, nu ceva cu upscale sau capturat sacadat. E totuşi un telefon raritate, aproape o ediţie limitată prin masivitate şi design inedit cu camera protuberantă în spate.
Video-review Xiaomi Mi 11 Ultra, secțiunea Cameră
1. Samsung Galaxy S21 Ultra
Marele câştigător al acestui top este... Samsung Galaxy S21 Ultra 5G. Două motive clare se ivesc aici: e singurul telefon flagship din 2021 cu zoom optic 10X şi are de departe cea mai capabilă camera de zoom de pe piaţă, iar motivul 2 are cea mai bună captură nocturnă cu Night Mode. Până şi faţă de S20 Ultra se simt îmbunătăţiri, mai puţin zgomot în cadru, la pragurile de 30X, 50X, poate şi dincolo. Ajută şi acel mecanism de fixare cu chenar atunci când apropii prin zoom un plan îndepărtat.
Nu uităm şi de estetică: modulul camerei deşi doldora de tehnologie nu mai e aşa protuberant ca la Galaxy S20 Ultra. Senzorul uriaş de 108 megapixeli face o treabă excelentă şi mă refer în special la dynamic range, detalii, claritate. Vorbim despre un senzor HM3 Nonacell, care combină 9 pixeli în 1 şi are dynamic range satisfăcător şi la lumină puternică, dar şi la întuneric.
Nu uităm şi de noile funcţii aduse de acest model faţă de predecesor:
Utilizăm două camere telephoto aici, una de 10 MP cu zoom optic 3X pentru capturi mai apropiate, de mierle, colindători care îţi zgârie maşina şi una de 10 MP periscopică cu zoom optic 10X, bună pentru capturat turla unei biserici la o distanţă uriaşă, pentru a vedea detalii dintr-un monument de care nu poţi să te apropii prea mult fiind prea bine păzit, cum e Casa Poporului sau pentru a prinde o căprioară în elementul ei natural.
Testele noastre foto de la început de an au inclus multe cadre cu soarele în faţă şi telefonul s-a descurca fantastic. Camera ultrawide rămâne cu cel mai larg unghi de pe piaţă, iar verdele vegetaţiei a fost savuros.
Close-urile se fac mai competent decât la Galaxy S20 Ultra mi se pare şi aici telemetrul laser ajută.
La Selfie, Samsung a pus senzor "de toţi banii", de 40 de megapixeli şi rezultatul este expresivitate la maxim. Se văd clar firele de păr albe separate în claia neagră, porii, microexpresiile faciale. Mă bucur şi că Samsung a ascultat şi a adus noi opţiuni Bokeh, aka Portrait Studio, mai profi în a adăuga fundaluri în spatele tău, unele alb negru sau preluând culori din hainele tale.
Cât despre Food Photo, pozele vorbesc de la sine... iar aici Samsung e lider de vreo 3-4 generaţii de flagship.
La captura nocturnă, Night Mode face din noapte zi şi niciodată nu am văzut detalii arhitecturale aşa arătoase ale clădirilor din Timişoara. Sincer chiar şi fără Night Mode ai destulă lumină încât să faci poze memorabile. Nu mai zic de pozele reuşite cu zoom spre Lună, pe măsura oricărui rival care poate adăuga sau nu un şablon virtual. Sursele de lumină nu sunt exagerate şi nu apare nici efectul de caricatură. Camera ultrawide e totuşi mai "subţire" la acest tip de captură, mai are scăpări pe lateral.
La filmare avem o stabilizare perfectă, indiferent că urci scări sau mergi pe teren plat. Filmarea 8K e plină de detalii, iar cea 4K are dynamic range larg. Comutarea între camere se face poate cel mai fluid dintre flagshipurile din 2021. E o cameră versatilă. Am urcat trepte metalice cu soarele în faţă, făcut slalom printre oameni şi nu am remarcat vreun "sughiţ".
Am încercat şi un zoom, care îşi face treaba OK, chiar dacă nu aşa impresionant ca la foto. Apropo de zoom, avem şi zoom audio odată cu cel video şi chiar distingem dintre sunetele captate la acel nivel avansat. Atenţie la filmarea nocturnă, foarte clară în FHD sau 4K la 30 FPS, dar cumva în 4K la 60 FPS nu arată aşa bine. Nu am avut trepidaţii neplăcute la obişnuita plimbare de după cină în Piaţa Unirii din Timişoara.
Video-review Samsung Galaxy S21 Ultra 5G, secțiunea Cameră
Concluzie:
Cu 2021 aproape terminat şi cu miros de iarnă în aer am început să facem două liste: una pentru Moşu' şi una cu cele mai bune flagshipuri. Deocamdată avem un top 5 încropit din tot ce am testat în acest an, obiectiv, sincer şi curat. Consider că fiecare dintre telefoanele de mai sus acoperă o nişă şi are un lucru pe care îl face foarte bine faţă de ceilalţi rivali.
Oppo Reno6 Pro nu are egal la captura Bokeh cu efect Flare, Find X3 Pro e singurul cu cameră Microscop, în vreme ce Xiaomi Mi 11 Ultra are acel ecran în spate cu care faci selfie-uri cu camera principală, unele cu care Instagramerii pot face bani serioşi. OnePlus 9 Pro e telefonul pe care îl vreau în drumeţii montane pentru a filma cu el, iar cu iPhone 13 Pro pot face hands on-uri şi poze de produs ani întregi, e fiabil şi onest în redarea realităţii.
Samsung Galaxy S21 Ultra totuşi e un "all rounder", cu atuu la zoom şi captură nocturnă faţă de rivali, în vreme ce faţă de S20 Ultra a upgradat captura closeup, claritatea la nivel avansat de zoom şi captura selfie cu Portrait. El e bun pentru food vloggeri, cei care fac poze arhitecturii marilor oraşe noaptea şi chiar celor care fac poze cu zoom la concerte, evenimente, în natură.
Alegerea vă aparţine!