Alegerea unui televizor a devenit extrem de grea în ultimii ani din cauza diversității foarte mari. Însă un model care a ieșit mereu în evidență a fost și continuă să fie Philips The One. Un televizor creat pentru aceia dintre noi care vor să plătească un preț bun pe un produs cu aproape toate caracteristicile de top de pe piață, fără să spargă pușculița. Iar astăzi vorbim despre modelul de ultima generație, adică 2021 și îl comparăm cu varianta de acum doi ani pe care o folosesc acasă de ceva timp.
Calea cea mai ușoară este să vorbim despre identitatea acestui produs și să vedem ce îl face special, indiferent de generația din care face parte. În primul rând, Philips The One oferă un panou LED la rezoluție 4K, cu diagonale cuprinse între 43″ (108cm) și 75″ (198cm). Acesta suportă conținut HDR10+ și tehnologiile Dolby Vision și Dolby Atmos. Această combinație de specificații îl face un performer foarte bun când vine vorba de redarea de conținut.
Pentru a oferi însă o experiență completă, producătorul s-a concentrat și pe componenta software. Aceasta are la bază Android TV și oferă o mulțime de aplicații utile pre-instalate. Însă dacă ai nevoie de mai mult, magazinul Google Play va fi mereu la dispoziția ta. Și să nu uităm de cea mai bună parte, pe care am lăsat-o intenționat la final: Ambilight. Philips a creat acest sistem de iluminare în anul 2002 și de atunci l-a tot inclus, sub o formă sau alta în televizoarele sale. Este și cazul lui The One, iar în cazul acestei serii vorbim despre versiunea Ambilight 3.
Philips The One 2021 – Ce îl face special?
Există televizoare scumpe și pline de funcții care mai de care mai pompoase și există și televizoare accesibile care îți oferă strictul necesar… iar undeva în mijloc regăsim Philips The One, adică un televizor cu o ofertă bogată de tehnologii și specificații care-l fac potrivit pentru orice fel de utilizator. Toate acestea vin la un preț corect, care nu se încadrează în zona de televizoare scumpe, dar care este o idee mai sus decât modele basic de la producători mai puțin cunoscuți.
Caracteristici generale | |
Model | Philips The One |
Anul apariției | 2021 |
Diagonală display | 43 – 75 inch |
Tehnologie display | LED |
Tehnologie specială | HDR |
Software & Hardware | |
Sistem de operare | AndroidTV 10 |
Caracteristici cheie | Comenzi vocale |
Asistent vocal inteligent | |
Screen Mirroring | |
Ambilight 3 | |
Media player USB | |
Mirroring | iOS și Android |
Asistent vocal | Google Assistant |
Tip procesor | P5 Perfect Picture |
Capacitate stocare internă | 16GB |
Specificații Video | |
Rezoluție | 3840 x 2160 |
Tip tehnologie HDR | HDR10+ |
HLG | |
Dolby Vision | |
Tehnologii imagine | Micro Dimming Pro |
Funcții gaming | VRR (Variable Refresh Rate) |
ALMM (Auto Low Latency Mode) | |
Rata de refresh a imaginii | 50Hz |
Tuner digital integrat | DVB-C, DVB-S, DVB-S2, DVB-T, DVB-T2 |
Specificații Audio | |
Tehnologii audio | Dolby Atmos |
Sunet AI | |
Dolby Bass Enhancement | |
Dolby Volume Leveler | |
EQ AI | |
DTS Play-Fi | |
Mimi Sound Personalization | |
Sistem audio | 2 |
Putere difuzoare integrate | 20W |
Conectivitate | |
Conectivitate wireless | Bluetooth 5.0 |
Wi-Fi 802.11ac | |
Interfață | 2x HDMI 2.1 |
2x HDMI 2.0 | |
2x USB | |
Jack 3.5mm | |
RJ-45 | |
S/PDIF | |
Slot CI+ | |
Dimensiune & Greutate | |
Dimensiuni cu stand | 1289.88 x 256.2 x 819.83mm |
Dimensiuni fără stand | 1289.88 x 68.5 x 749.74mm |
Greutate cu stand | 20.15kg |
Greutate fără stand | 17.36kg |
În timp ce partea software și performanța ecranului sunt subiecte pe care le voi dezvolta pe larg în rândurile care urmează, acum vreau să mă leg de caracteristicile mai puțin importante precum dimensiunea și greutatea. Philips The One este un televizor arătos, cu o construcție foarte solidă care va atrage câteva priviri din partea celor care îți calcă pragul. Modelul testat astăzi are o diagonală de 58″, sau în sistem metric 146cm. Cu toate astea, dimensiunea televizorului este cât se poate de compactă, iar lipsa a trei margini îl fac să măsoare circa 1.3m lățime, 82 cm înălțime și 25 cm grosime. Aceasta din urmă se datorează stand-ului, televizorul în sine măsurând 6.85cm în cea mai groasă zonă a sa.
Dimensiunea nu este ceva de care ar trebui să îți faci griji, astfel dacă ai un metru și jumătate spațiu, rămâi cu destul real estate cât să pui și o plantă sau o consolă alături. Personal, aș recomanda plasarea televizorului într-o zonă deschisă, în fața unui perete alb. În acest fel iluminarea Ambilight nu va fi constrânsă de nimic și va fi liberă să radieze în toată camera. Singură chestie de care aș ține cont este greutatea. Cu tot cu stand, Philips The One cântărește 20kg, deci va trebui să îl pui pe un suport destul de solid, fie că vorbim de o comodă sau un sistem VESA pentru montare pe perete.
Android TV este cel mai tare sistem de operare pentru televizoare
Philips a încercat să creeze un produs cât mai echilibrat care să includă unele dintre cele mai tari tehnologii de pe piață: HDR, Dolby Vision și Atmos, VRR și ALMM pentru gaming și un sistem de operare inteligent cu o mulțime de funcții. În utilizarea de zi cu zi, Android TV-ul de pe The One se va dovedi extrem de util și îți oferă un grad de libertate pe care nu prea îl întâlnești la alte televizoare.
Printre aplicațiile pre-instalate regăsim câteva foarte populare: Spotify, Netflix și YouTube. În plus, poți descărca de pe magazinul Google Play cam orice altceva, de la jocuri până la browsere precum Google Chrome sau Brave. Iar dacă vrei să îți încerci norocul, ai acces și la GeForce Now de la NVIDIA și Steam Remote Play. În combinație cu suportul pentru controllere Bluetooth (cel de la PlayStation 4 merge perfect), îți oferă capacitatea de a te juca unele dintre cele mai tari titluri pe Philips The One, fără nevoia de a conecta un PC sau o consolă.
Alături de aplicațiile oferite de sistemul de operare, televizorul oferă și o funcție de screen mirroring. Aceasta este compatibilă atât cu telefoane Android, cât și cu iPhone, iar conectarea este extrem de simplă. În trecut am întâlnit anumite dificultăți în a-mi conecta telefonul (iPhone Xs Max) la The One, dar după ultimul update de software acestea au dispărut și experiența este foarte fluidă.
Dacă vrei să interacționezi cu televizorul într-un mod mai inedit, acesta vine dotat cu Google Assistant. Poate fi activat prin intermediul butonului dedicat de pe telecomandă, iar comenzile pot fi introduse vocal cu ajutorul microfonului încorporat în aceasta. Și dacă tot există un microfon, acesta este compatibil și cu Amazon Alexa, chiar dacă este mai limitată decât soluția de la Google.
Interfața grafică este simplă și poate fi accesată rapid prin intermediul butonului Home. Apăsarea acestuia va afișa ecranul principal care îți găzduiește aplicațiile cele mai des folosite, alături de o integrare destul de interesantă a aplicațiilor precum Netflix. Spre exemplu poți continua să urmărești serialul favorit direct de pe pagina principală. O simplă apăsare pe thumbnail te va duce direct în aplicația Netflix care va începe să redea automat show-ul selectat. YouTube și Spotify sunt alte platforme pe care le folosesc în mod regulat. Ambele pot fi controlate de pe telefon, astfel Philips The One poate fi centrul sistemului tău de entertainment fără probleme.
Există și o parte mai proastă, iar aceasta este performanța. Chiar dacă a fost îmbunătățită comparativ cu modelul pe care-l am acasă, noul The One încă se mai împotmolește când și când, iar unele aplicații mai heavy precum GeForce Now sunt hit or miss. Chiar dacă funcționează, se simte că nu funcționează chiar în largul lor și s-ar bucura de ceva performanță extra. Dar este de așteptat de la un model din această categorie de preț în care producătorul a încercat să „înghesuie” cât mai mult software cu putință.
Calitatea imaginii și a sunetului
Philips The One este un adevărat performer când vine vorba de calitatea imaginii. Rezoluția 4K nu este ceva nou pentru 2021, când o găsești pe modele mult mai ieftine decât cel testat azi, doar că este doar o parte mică din poveste. Televizorul vine setat din fabrică pe modul Standard, care în același timp dublează și ca mod Eco. Iar asta nu este neapărat bine, întrucât culorile sunt cam șterse și luminozitatea este destul de mult sub ce te-ai aștepta de la un televizor.
Asta merge reparat ușor, prin selectarea unui mod diferit de imagine. Iar producătorul a oferit câteva dintre care să alegi (Natural, Movie, Game, etc.) și îți oferă și libertatea de a-l calibra după bunul plac. Fiecare mod are caracteristicile sale, însă Natural mi s-a părut cel mai echilibrat. Îl folosesc când mă uit la filme SDR, când urmăresc meciuri de fotbal și când stau pe YouTube. Atunci când văd filme HDR sau folosesc Netflix, folosesc modul Movie întrucât este cel mai echilibrat și în combinație cu suportul pentru HDR10+ vei obține nuanțe de negru foarte închise, despre care aș avea curajul să spun că se duc la un nivel apropiat de OLED. Desigur, se vede că nu avem de-a face cu un astfel de panou, dar performanța pe niveluri de negru este foarte bună.
În gaming lucrurile stau binișor. Activezi modul Game, setările extra (VRR și ALMM) și brusc imaginea este mai snappy, mai fluidă. Iar în combinație cu un PlayStation 5 și capabilitățile sale de gaming 4K la 60FPS obții o experiență bună pentru gaming pe consolă. Input lag-ul este cam mare pentru mine, dar un utilizator casual nici nu va observa treaba asta. Iar pentru ce este, The One se descurcă chiar bine cu jocurile.
La finalul zilei, dacă îi acorzi puțină atenție și ai ochiul format, poți obține o performanță bună din panoul lui Philips The One. Acoperirea spectrului de culoare este bună, performanța HDR este și ea la înălțime și tehnologiile de gaming îl fac un pachet foarte echilibrat.
Nici sunetul nu se lasă mai prejos. Deși vorbim de un sistem de 20W format din două difuzoare (10w/bucata), fidelitatea audio este decentă. Îi lipsește bass-ul pronunțat iar asta o puteam intui din lipsa unui subwoofer și pierde detalii ici-colo, dar pentru filme s-a dovedit decent. Vocile sunt clare și ușor de distins, muzica este surprinzător de punchy și sunetul ca întreg este echilibrat. Pe zona de volum stă destul de bine, fiind gălăgios la volum maxim, dar am observat că începe să distorsioneze puțin pe măsură ce urci volumul.
Aici există loc de mai bine, însă pentru ceea ce este, sistemul audio din interiorul lui The One va satisface majoritatea utilizatorilor. Nu, nu vei auzi toate detaliile din muzica preferată și poate că nici nu vei prinde fiecare sunet dintr-un joc, dar performanța este mai bună decât a altor televizoare pe care le-am testat, deci concluzia vis-a-vis de sunet ar suna cam așa: Pentru un om normal, The One sună cum trebuie și oferă destul volum încât să poți să dai o mică petrecere cu prietenii în living room.
Ambilight 3 este un selling-point important
Chiar dacă nu excelează la nimic, Philips The One are o caracteristică pe care nu o întâlnim la alte televizoare și care îl poate scoate în evidență dintr-o mare de alternative care se învârt prin aceeași categorie de preț. Compusă din trei benzi de LED-uri, iluminarea ambientală de pe acest televizor îți va oferi o experiență cu totul nouă și te va ajuta să te cufunzi în lumea filmului sau al jocului pe care-l rulezi.
Meciurile de fotbal sunt mai interesante când terenul se continuă pe perete și artificiile din tribune luminează și fundalul, iar jocurile parcă te atrag mai ușor în lumea lor când culorile vii nu se întrerup brusc odată ce ai ajuns cu privirea la marginea ecranului. Iar partea cea mai bună este că poți extinde acest sistem de iluminare la toată camera… chiar toată casa. Folosind tehnologia Philips HUE, televizorul este compatibil cu tot ecosistemul producătorului și un simplu Bridge îți poate sincroniza atmosfera filmelor și a jocurilor cu luminile din casă.
Atât eu, cât și Dan, avem și alte produse din catalogul Philips HUE în casă și am găsit sincronizarea extrem de interesantă. Chiar dacă aplicația mai dă rateuri din când în când, odată ce ai legat toate luminile din casă poți crea efecte extrem de interesante. Fie că te uiți la meci într-o cameră luminată în culorile stadionului, fie că activezi modul care răspunde la sunet pentru a crea un efect de discotecă la petreceri, posibilitățile sunt numeroase. Doar imaginație să ai; ah da și bani pentru nebuniile astea de becuri și benzi LED care au prețuri destul de piperate.
Trebuie să recunosc însă: iluminarea asta nu e pentru toată lumea. Unii dintre cei care ne-au călcat pragul studioului nu au fost neapărat încântați de luminile televizorului. Și printre cunoscuții noștri părerile sunt împărțite. Unde unii oameni au fost încântați de Ambilight, alții s-au declarat distrași de iluminarea extra.
The One este ambițios… poate prea ambițios
În încercarea de a mulțumi pe toată lumea, Philips a implementat în The One câte puțin din fiecare tip de tehnologie. Chiar dacă este bine și oferă versatilitatea de care ai nevoie într-un sistem de entertainment, nu excelează în nicio categorie. Imaginea este bună, dar are loc de îmbunătățiri, sistemul audio există și face o treabă decentă, dar un soundbar accesibil are șanse să „zică” mai bine, iar performanța in gaming este peste medie, însă nu se ridică nici măcar aproape de nivelul unor modele precum LG C1. Și atunci, pentru cine este acest televizor?
Design și Construcție - 8
Calitatea Imaginii - 7.5
Calitatea Sunetului - 6
Software - 9
Caracteristici Extra - 7.5
7.6
Greu de trecut cu vederea
Philips The One este un televizor ambițios care evoluează cu fiecare iterație nouă pe care producătorul o aduce pe piață și sunt sigur că este una dintre puținele serii de produse care a reușit să-și creeze o identitate atât de bine conturată în piață. Iar asta se vede atunci când începi să te interesezi despre subiect și începi să asociezi "The One" cu televizorul ăla cu luminițe și rezoluție 4K la preț bun.
User Rating:3.48 ( 32 votes)Taguriphilips review