E scandal mare între americani și chinezi, inclusiv pe coridorul tehnologic, iar noi trebuie să dăm astăzi câteva explicații, pentru că ne afectează.
Mărul discordiei este Huawei, compania chinezeasca ce luptă de la egal la egal cu Samsung și Apple pe piața telefoanelor mobile.
Două lucruri trebuie să rețineți: când am început, noi, iLikeit, Huawei...nu făcea telefoane. Doi, chinezii au pus umărul la rețelele 2G și 3G din întreaga lume. Au venit cu niște super produse la prețuri mult mai bune decât ale concurenței.
Americanii s-au cam speriat de anvergura companiei deținute de guvernul chinezesc, una deloc transparentă, cel puțin din perspectiva lor. Așa că îi cam țin în cătare de vreo 15 ani.
Primul scandal serios a venit după ce Huawei a vrut să cumpere 3Com, concurent CISCO pe rețelistică.
Citește și
iLikeIT. Huawei lansează un nou telefon, în plin scandal China - SUAGuvernul Statelor Unite are această listă neagră, Entity List. Nicio companie de pe teritoriul american nu are voie să colaboreze cu numele care apar acolo. ZTE a trecut prin asta anul trecut și… ce mai știti de ei? De-asta, scandalul actual Huawei - pe rețelistică au mai fost interziși, în 2012 - în care s-a vorbit, fără dovezi, chiar despre spionaj, ar putea avea efecte radicale asupra succesului companiei chinezești.
Fix acum când erau toate șansele să devină lideri la nivel global. Dar și ale viitorului în telefonia mobilă.
Ce se va întâmpla cu telefonul meu Huawei?
Bun, așadar, care e treaba? Păi, pe scurt, toți colaboratorii Huawei cu sediul central în Statele Unite ale Americii au primit interdicție la colaborare cu chinezii, pe motive de securitate.
Google este cel mai mare dintre ei - sistemul de operare de pe telefoanele Huawei le aparține. Iar aici ajungem la dilema oricărui utilizator: ce se va întâmpla cu telefonul meu?
E relativ simplu, deși greu de digerat: dacă aveți un Huawei cumpărat de curând sau intenționați să cumpărați unul, serviciile Google precum Play, Youtube, Mail sau Calendar ori update-urile de securitate vor merge fără probleme.
În schimb, noul Android Q, anunțat pentru această toamnă, nu va mai ajunge pe aceste dispozitive. Adică e posibil să fi dat spre 1000 de euro pe o jucărie care nu va mai primi update de sistem.
Aici e, de fapt, călcâiul lui Ahile pentru chinezi, care, să recunoaștem, au lansat modele excelente recent. Ceea ce înseamnă, totodată, că puneau presiune pe competitori, să țină sus nivelul. Nu putem să nu ne gândim, bunăoară, ce se va întâmpla cu flexibilul Mate X, spre care toată lumea întorsese rapid privirea, mai ales că Samsung a părut că șchioapătă cu Fold? Pe ce bază, pe ce sistem de operare va miza?
Această nesiguranță îi poate determina pe potențialii clienți din lumea întreagă să renunțe la ei. Deși, să zicem, că update-urile de securitate vor rămâne.
În China, unde serviciile Google sunt interzise, telefoanele Huawei primesc un Android curat și propriul magazin de aplicații, copie dupa Play Store. Însă, cum va arăta acest magazin după ce companiile americane nu vor mai avea voie să colaboreze cu Huawei? Sunt zvonuri că chinezii lucrează la propria variantă, însă...ce facem cu lipsa iminentă a aplicațiilor precum Netflix, Instagram, Facebook sau Whatsapp de acolo? Cine vrea așa ceva?
Apoi, cine ar mai cumpăra un telefon non-Apple fără Android pe el? Ce e Huawei fără acest sistem de operare, oricât de bună este camera foto cu tot cu inteligența artificială? Amazon, ca să dăm un exemplu are propria versiune de Android, FireOS, însă e dezamăgitor de prost și update-urile vin tare greu.
Din păcate, la orizont nu se arată o rezolvare rapidă a situației. Huawei pare, în acest moment, un copil hărțuit la școală fără să știm însă dacă acuzațiile de spionaj aduse companiei sau nu adevărate. Sunt voci care susțin că inclusiv modul în care tehnologia 5G va ajunge la noi va avea de suferit. Rămâne de văzut cum anume.
Cert e că scandalul lasă o gaură semnificativă în economia americană - se vorbește despre pierderi de peste 50 de miliarde de dolari anua! În 2018, Qualcomm, Intel sau alte companii din SUA au încasat plăți de 11 miliarde de dolari de la chinezi pentru componente.
Sunt bani mulți la mijloc, iar poate ăsta ar fi un motiv ca interdicția să fie măcar ... reconsiderată. Poate...cine știe.
Urmăriți Știrile Pro TV și pe Google News