Huawei este al doilea producător global de smartphone-uri în funcţie de volum.
Pe fondul tensiunilor comerciale cu Beijingul, preşedintele american Donald Trump a interzis recent grupurilor americane să desfăşoare comerţ în telecomunicaţii cu companii străine considerate periculoase pentru securitatea naţională, o măsură ce vizează în special Huawei, gigantul chinez de telecomunicaţii, considerat „oaie neagră” de către Washington.
Clienţii care au deja telefoane Huawei vor putea în continuare să folosească aplicaţiile şi să primească actualizări, au declarat reprezentanţii Facebook pentru Reuters. Dar noile telefoane Huawei nu vor mai putea să aibă preinstalate aplicaţiile Facebook, WhatsApp şi Instagram.
Comercianţii de telefoane mobile inteligente oferă deseori clienţilor preinstalarea aplicaţiilor populare, cum ar fi Facebook. Aplicaţii cum ar fi Twitter şi Booking.com sunt de asemenea preinstalate pe telefoanele Huawei din multe pieţe. Reprezentanţii Twitter nu au dorit să comenteze informaţia iar cei ai Booking Holdings nu au răspuns solicitării.
Decizia Facebook ca afecta vânzările Huawei, în condiţiile în care vânzările de smartphone-uri au generat anul trecut cea mai mai mare parte a veniturilor grupului chinez, pe fondul creşterii solide din Europa şi Asia.
Reprezentanţii Huawei nu au dorit să comenteze informaţia.
Gigantul american Google, al cărui sistem de operare mobil Android echipează imensa majoritate a smartphone-urilor în lume, a anunţat că va începe să-şi suspende relaţiile cu compania chineză de telecomunicaţii Huawei, care face parte dintre cele considerate „riscante” de către Washington. Dar Google Playstore şi toate aplicaţiile Google încă sunt disponibile pe actualele modele de telefoane Huawei, chiar şi celor care nu au fost încă livrate sau produse.
În contrast, interdicţia Facebook se aplică oricărui dispozitiv Huawei care nu a părăsit încă fabrica, susţin surse care au dorit să-şi păstreze anonimatul. Reprezentanţii Facebook nu au dorit să precizeze când va intra în vigoare suspendarea.
Huawei a dat asigurări că este pregătit pentru decizia SUA şi s-a angajat să rezolve orice perturbări. Dar unii clienţi de la magazinele din Europa şi Asia au declarat pentru Reuters că sunt reticenţi să cumpere telefoane Huawei din cauza incertitudinilor. Şi analiştii au avertizat că Huawei s-ar putea confrunta cu un declin de 25% al livrărilor anul acesta şi există chiar posibilitatea ca telefoanele sale mobile inteligente să dispară de pe pieţele internaţionale.
Livrările Huawei ar putea scădea anul acesta cu 4% – 24% dacă sancţiunile rămân în vigoare, conform analiştilor de la Fubon Research şi Strategy Analytics. De asemenea, companiile din sectorul tehnologic, cum ar fi Google şi ARM, au anunţat că vor opri livrările şi actualizările către Huawei.
„Huawei ar putea dispărea anul viitor de pe piaţa telefoanelor mobile inteligente din Europa Occidentală dacă pierde accesul la Google”, a apreciat Linda Sui, director în cadrul Strategy Analytics.
Ea estimează că livrările Huawei ar putea scădea anul viitor cu încă 23%, dar crede că firma va supravieţui datorită cotei sale de piaţă din China.
Fubon Research, care anterior previzionase că Huawei va livra anul acesta 258 de milioane de smartphone-uri, se aşteaptă acum la doar 200 de milioane de unităţi, în cel mai rău caz.
Conform datelor IDC, Huawei are o cotă de piaţă de aproape 30% pe plan global şi a livrat anul trecut 208 de milioane de smartphone-uri, din care jumătate pe pieţele din afara Chinei. Cea mai importantă piaţă a companiei pentru modelele premium este Europa.
Potenţialii cumpărători ai dispozitivelor Huawei se vor îndrepta probabil pe telefoanele mobile inteligente produse de Samsung Electronics şi Apple Inc, consideră analiştii.