FOTO: Poliția cercetează mai multe centre de vaccinare care oferă teste și certificate Covid-19 false fără a vaccina oamenii
Inspectoratul General al Polițieiă informează că au fost intentate deja primele 5 cauze penale cu privire la certificatele care conțin rezultate la COVID-19 cu semne vădite de falsificare. În aceste cauze sunt vizate atât persoane juridice cât și persoane fizice care eliberau buletine false negative de analiză a probei biologice, ori transportau peste hotare persoane despre care se cunoștea că dețin certificate false la Covid-19.
Pe marginea acestor cauze se întreprind în continuare acțiuni pentru documentarea completă și obiectivă a circumstanțelor invocate.
Poliția desfășoară și o anchetă în ceea ce privește o posibilă rețea specializată în cazuri de vaccinare falsă. Potrivit poliției,în prezent sunt întreprinse de către angajații INI mai multe acțiuni de constatare și documentare a mai multor centre de vaccinare în privința cărora sunt acumulate probe cu referire la eliberarea certificatului de vaccinare în lipsa persoanei, în aceste cazuri vaccinarea propriu-zisă neavând loc.
Despre alte acțiuni, în limita admisibilă de lege, oamenii legii vor veni pe parcurs cu detalii.
Inspectoratul General al Poliției vă recomandă repetat să nu cădeți în plasa escrocilor cu costul propriei sănătăți! Pandemia există în toată lumea, iar soluțiile date de oamenii de știință pentru a scăpa de acest virus trebuiesc luate la modul cel mai serios.
politia.mdpolitia.mdpolitia.md