Apple a respins în 2020 aproape 1 milion de aplicaţii propuse magazinului său App Store

Timp 27/12/2022 De mhb

de G.S. HotNews.ro Miercuri, 12 mai 2021, 7:24 Economie | IT Apple App Store Foto: Radub85 | Dreamstime.com ​Apple a anunţat marţi că în 2020 a respins aproape 1 milion de aplicaţii propuse magazinului său App Store, transmite CNBC, preluat de News.ro.Anunţul este cel mai recent semn că Apple devine mai transparentă faţă de modul în care aprobă sau respinge aplicaţii pentru iPhone, ca reacţie la atenţia pe care a atras-o asupra sa, inclusiv procesul cu Epic Games şi supravegherea din partea parlamentarilor.Apple susţine că, având un sistem în care compania aprobă fiecare dintre cele 1,8 milioane de aplicaţii din magazin şi actualizările acestora, verificând aplicaţiile în raport cu o listă lungă de reguli ale App Store, poate proteja utilizatorii iPhone de escrocherii și programe malware.Apple a oferit o serie de statistici despre procesul său de respingere a aplicaţiilor în 2020.Compania a respins aproape 1 milion de aplicaţii care au fost trimise pentru prima dată, precum şi aproape 1 milion de actualizări de aplicaţii.Un număr de 48.000 de aplicaţii au fost eliminate din cauza utilizării de ”caracteristici ascunse sau nedocumentate”, adesea instrumente software pe care Apple le foloseşte intern pentru propriile aplicaţii.Alte 150.000 de aplicaţii au fost eliminate deoarece erau spam sau copiate după alte aplicaţii.Un număr de 215.000 de aplicaţii au fost eliminate deoarece colectau prea multe date despre utilizatori sau din cauza altor nerespectări ale confidenţialităţii.95.000 de aplicaţii au fost eliminate pentru fraudă, adesea pentru că au fost schimbate după revizuirea Apple, pentru a deveni un alt tip de aplicaţie, inclusiv aplicaţii pentru jocuri de noroc sau pornografie.Apple a exclus 470.000 de conturi din programul său de dezvoltatori, din cauza fraudelor. În plus, Apple a spus că luna trecută a respins 3,2 milioane de instalări de aplicaţii care utilizează un certificat de întreprindere, care este o modalitate de a se sustrage App Store cu un instrument pe care companiile mari îl folosesc pentru a instala aplicaţii de uz intern pe iPhone-urile companiei.Publicarea acestor informaţii are loc în contextul procesului antitrust al Epic Games împotriva Apple, axat concentrat pe eşecurile App Store.Producătorul Fortnite încearcă să oblige Apple să-i permită să ofere propriul magazin de aplicaţii pentru iPhone şi să evite taxa de 30% a Apple Store App pentru achiziţiile în aplicaţie.Avocaţii Epic au susţinut că App Store este o ”grădină cu ziduri” care împiedică concurenţa între producătorii de software şi că regulile Apple sunt aplicate inegal diferiţilor dezvoltatori.Epic mai afirmă că regulile Apple sunt imperfecte, permiţând uneori ca software-uri rău intenţionate să fie aprobate în magazin şi că angajaţii Apple afirmă uneori că procedurile sale nu sunt suficient de bune pentru a preveni frauda.Citeste doar ceea ce merita. Urmareste-ne si pe Facebook si Instagram.1586 vizualizariadaugare comentariu[ 0 comentarii Abonare la comentarii cu Log-inEmail ParolaAm uitat parolaTine-ma minte timp de doua saptamâni LOG-IN RENUNTA CONT NOU EconomieBănciFinanțeBani europeniAgriculturaCompaniiBurseEuROfonduriEconomisește inteligentEY - Fiscalitatea la ziBlogul PwC RomaniaAutoITTelecomEnergieMedia & Publicitate20 de ani de internet .ROStartup CafeAsigurariConsumatorCariereImobiliarGadgetVIDEO Un profesor japonez a inventat un "televizor cu gust" ce poate reda aromele mâncăriiULTIMA ORA 14:23 Câți bani au primit partidele de la stat în 2021 / PSD și PNL au investit în propagandă. AUR n-a cheltuit mai nimic din subvenție 14:19 Regimul fiscal al sponsorizărilor: Se îngreunează deducerea și se limitează la 6 luni după închiderea exercițiului, perioada de ”redirecționare” / Exemplu de calcul 14:08 VIDEO Incendii puternice Colorado: sute de case distruse, 33.000 de persoane evacuate 13:57 Nicolae Ciucă, de Anul Nou: Avem nevoie de reformă instituțională, de debirocratizare și digitalizare, dar pentru acestea avem nevoie de timp și de resurse umane / Schimbarea mentalității se face prin educație și participarea cetățeanului 13:50 Președintele World Athletics: Boicotul diplomatic al JO Beijing 2022 "nu are sens" 13:45 Cupa Africii pe Națiuni: Frații Maurice Gomis și Alfred Gomis vor juca pentru naționale diferite 13:35 ​Ministerul Finanțelor va împrumuta peste 5 miliarde lei, în ianuarie 2022 13:28 GRAFIC Rata de infectare în creștere: Arad, Cluj și Bihor, în top / Bucureștiul are o rată de 0,67 13:18 ​Șomajul tehnic suportat de stat expiră astăzi - 31 decembrie. Ministerul Muncii a pregătit un proiect de prelungire, dar nu a fost încă adoptat 12:50 Alstom va asigura mentenanța metrourilor din București pentru următorii 15 ani. Prețul estimat al contractului este de 2,45 miliarde lei 12:38 Loteria de vaccinare, vineri, 31 decembrie. Marele premiu și numerele câștigătoare, extrase în această seară 12:32 Mediastandard.ro: Un joc din 1999 stârnește teoria conspirației. De ce “Omikron: The Nomad Soul” nu are legătură cu noua variantă de COVID-19 12:29 Mesaje de Anul Nou 2022. Urări de „La mulți ani” și felicitări de Anul nou 12:26 Varianta Omicron este acum majoritară în Franța Ultimele 24 de ore Întâlniri on-line | #deladistanțăVezi toate intalnirile online HotNews.ro Vezi toate intalnirile online HotNews.ro Vezi toate intalnirile online HotNews.ro Vezi toate intalnirile online HotNews.ro Vezi toate intalnirile online HotNews.ro Vezi toate intalnirile online HotNews.ro Vezi toate intalnirile online HotNews.ro VIDEOREPORTAJ în spitalul construit din donațiile a 350.000 de români: "Anul viitor, pe vremea aceasta, probabil că primii pacienți vor fi deja aici"Datori cu un miliard și ceva de euro către Banca Mondială din împrumutul din 2009. În 2022 trebuie să plătim 611,3 milioane euroDoi ani de când doctorul chinez Li Wenliang a încercat să avertizeze lumea în legătură cu pericolul Sars-CoV-2: ”Nu te vom uita niciodată!”La un an după Brexit, plecarea muncitorilor români a creat un „coșmar absolut” pentru viticultorii britanici: „Aparent nu avem persoane pricepute în țara asta”HARTĂ INTERACTIVĂ Autostrăzile și drumurile expres, la raportul de final de an / Câți kilometri s-au deschis, ce șantiere noi au apărut și care sunt proiectele cu șanse de inaugurare în 2022​DOCUMENT Cele 3 scenarii INSP pentru valul 5, de la cel mai optimist la cel mai pesimist: 25.000 de cazuri pe zi în vârful valului 5. Când va fi el atins

Top 10 articole cele mai ...

Ungaria anunță că și-a terminat partea din coridorul rutier central-european Via Carpatia / Pe unde trece Via Carpatia prin România și ce tronsoane mai avem și noi de terminat 53 de personalități care ne-au părăsit în 2021 Leonardo DiCaprio despre finalul filmului ”Donʼt Look Up”: Este o palmă peste față Dan Paștiu, antreprenor: Când vine o criză, unii plâng iar alții vând batiste. Ei, Big Pharma acum a vândut batiste / Lecțiile celui de-al doilea an de pandemie pentru un antreprenor sibian care s-a extins și în afara țării Un declin greu de imaginat - Cum mergeau trenurile românești în anul de maxim 1996 și cum merg acum Salariul minim pentru 24 luni se calculează de la 1 ianuarie 2022. Majorarea va fi realizată de angajatori din 2024 Coronavirus în România - date parțiale: Creștere mare a numărului de cazuri / Număr mare și al deceselor COVID Zile libere legale 2022: Care sunt cele 15 zile libere legale și câte pică în timpul săptămânii Coronavirus în România: Creștere puternică a numărului de cazuri noi raportate după Crăciun / 85% din cei morți de COVID erau nevaccinați Va fi sau nu va fi război? Ungaria anunță că și-a terminat partea din coridorul rutier central-european Via Carpatia / Pe unde trece Via Carpatia prin România și ce tronsoane mai avem și noi de terminat 53 de personalități care ne-au părăsit în 2021 Leonardo DiCaprio despre finalul filmului ”Donʼt Look Up”: Este o palmă peste față Dan Paștiu, antreprenor: Când vine o criză, unii plâng iar alții vând batiste. Ei, Big Pharma acum a vândut batiste / Lecțiile celui de-al doilea an de pandemie pentru un antreprenor sibian care s-a extins și în afara țării Un declin greu de imaginat - Cum mergeau trenurile românești în anul de maxim 1996 și cum merg acum Salariul minim pentru 24 luni se calculează de la 1 ianuarie 2022. Majorarea va fi realizată de angajatori din 2024 Coronavirus în România - date parțiale: Creștere mare a numărului de cazuri / Număr mare și al deceselor COVID Zile libere legale 2022: Care sunt cele 15 zile libere legale și câte pică în timpul săptămânii Coronavirus în România: Creștere puternică a numărului de cazuri noi raportate după Crăciun / 85% din cei morți de COVID erau nevaccinați Va fi sau nu va fi război? Un declin greu de imaginat - Cum mergeau trenurile românești în anul de maxim 1996 și cum merg acum Cum a ieșit certificatul verde la locul muncă de pe lista de urgențe a Coaliției / Intervenția președintelui Iohannis și planul pentru gestionarea unei noi crize COVID Avertisment OMS: Răspândirea rapidă a Omicron va duce la un număr mare de spitalizări, în special în rândul nevaccinaților: „E greu de spus dacă va fi mai grav sau nu decât Delta” Ungaria anunță că și-a terminat partea din coridorul rutier central-european Via Carpatia / Pe unde trece Via Carpatia prin România și ce tronsoane mai avem și noi de terminat CCR respinge sesizarea USR privind bugetul pe 2022. Legea merge la promulgare Coronavirus în România: Creștere puternică a numărului de cazuri noi raportate după Crăciun / 85% din cei morți de COVID erau nevaccinați Octavian Jurma: „Varianta Omicron va deveni dominantă în România până la finalul săptămânii. Petrecerile de Revelion cu număr mare de persoane și deschiderea școlilor rămân cei mai importanți factori de risc” Omicron: Finlanda își închide granițele pentru nevaccinați / Noi măsuri restrictive în Suedia și în Germania Studiu sud-african: Infecția cu Omicron sporește imunitatea neutralizantă contra Delta / Cercetător: Acest lucru va ajuta la eliminarea variantei Delta Dan Paștiu, antreprenor: Când vine o criză, unii plâng iar alții vând batiste. Ei, Big Pharma acum a vândut batiste / Lecțiile celui de-al doilea an de pandemie pentru un antreprenor sibian care s-a extins și în afara țării Ungaria anunță că și-a terminat partea din coridorul rutier central-european Via Carpatia / Pe unde trece Via Carpatia prin România și ce tronsoane mai avem și noi de terminat 53 de personalități care ne-au părăsit în 2021 Dan Paștiu, antreprenor: Când vine o criză, unii plâng iar alții vând batiste. Ei, Big Pharma acum a vândut batiste / Lecțiile celui de-al doilea an de pandemie pentru un antreprenor sibian care s-a extins și în afara țării Leonardo DiCaprio despre finalul filmului ”Donʼt Look Up”: Este o palmă peste față Salariul minim pentru 24 luni se calculează de la 1 ianuarie 2022. Majorarea va fi realizată de angajatori din 2024 Un declin greu de imaginat - Cum mergeau trenurile românești în anul de maxim 1996 și cum merg acum Va fi sau nu va fi război? Zile libere legale 2022: Care sunt cele 15 zile libere legale și câte pică în timpul săptămânii Coronavirus în România: Creștere puternică a numărului de cazuri noi raportate după Crăciun / 85% din cei morți de COVID erau nevaccinați ​Distribuirea pensiilor se va decala cu 2 zile în ianuarie. Când vor fi achitate Ultimele articole din Economie | IT ​​LISTA 2021: 12 startup-uri fondate de antreprenori români care ne-au atras atenția anul acesta, dincolo de UiPathMiercuri, 29 decembrie 2021 Începeți anul 2022 în cel mai bun mod: Înscrieți-vă la LINK Academy la cel mai mic preț și perfecționați-vă pentru cel mai bine plătite joburiMiercuri, 29 decembrie 2021 ​​TOP UE: În România a scăzut cel mai mult numărul firmelor care vând online, când a venit pandemia COVID-19 peste noiMarți, 28 decembrie 2021 S-a schimbat legea garanțiilor la gadget-uri și softuri din comerțMarți, 28 decembrie 2021 [P] Cea mai mare reducere de Anul Nou 2022: Office 2021 pentru doar 30 de euro la GoDeal24Luni, 27 decembrie 2021 ​​VIDEO-interviu. El este antreprenorul român care și-a vândut firma către Revolut. „România nu a fost niciodată într-un loc mai bun decât acum”Luni, 27 decembrie 2021 [P] Anunț finalizare proiect Granturi pentru capital de lucru - SC DAN SI MARY CLASSIC SRLProgramul IMM Invest 2022, publicat în Monitorul Oficial - credite bancare cu garanții de stat pentru firme neagricole și fermieriFinanțări pentru startup-uri românești prin fonduri de investiții - se înființează Fondul de Fonduri în RomâniaDoi foști polițiști gestionează fondurile UE de miliarde euro pentru fermieri și antreprenori ruraliCrește numărul infectărilor cu COVID: 1.497 de cazuri noi și 37 de decese raportate joiFugarul Cristian Rizea a rămas fără cetățenia Republicii Moldova. Reacția Ministerului JustițieiCiucă: Nu cred că măsura introducerii certificatului verde va fi adoptată până la sfârșitul anuluiOMS atrage atenția că riscul prezentat de Omicron rămâne "foarte ridicat"Lucrările la metroul din Cluj vor dura 10 ani, finanțarea se face din împrumuturiPrecizări suplimentare la articolul ”Energia și consumatorul român”Va ataca Putin Ucraina?Cum înaintează Republica Moldova spre Vest: veștile bune și obstacolele pe care le întâmpină. Interviu cu analistul Igor BoțanCrash. Cazul Kyle RittenhouseNoi ipocrizii climatice și criza energetică Despre noi:SiteForumMyHotNewsRedacţieContactPublicitateAgenţii de ştiriReutersFrance PresseAgerpresMediafaxParteneri Media:EuractivRFIDeutsche WelleRise ProjectParteneri:GTSMedlifeTremendEsri RomaniaNikonSiteul Hotnews.ro foloseste cookie-uri. Cookie-urile ne ajută să imbunatatim serviciile noastre. Mai multe detalii, aici. powered bydeveloped byTermeni si conditii de utilizare©Copyright 2006 - 2021 Hotnews.ro. Toate drepturile rezervate HN27 Date personale colectate de Hotnews.ro

Apple a respins în 2020 aproape 1 milion de aplicaţii propuse magazinului său App Store