Dacă nu știai de funcția de confidențialitate introdusă de Facebook anul trecut, acum este momentul să citești despre ea.
Se numește Activitate Off-Facebook și îți permite să vezi și să controlezi datele pe care aplicațiile sau site-urile le partajează platformei și să monitorizezi tipul de informații pe care aplicațiile terțe le pot accesa.
Cu funcția de confidențialitate, poți șterge istoricul aplicațiilor și site-urilor web care ți-au partajat datele. De asemenea, poți dezactiva activitatea Off-Facebook. Practic, dacă dezactivezi funcția, asta îi spune platformei să deconecteze orice informație pe care compania le-a partajat din contul tău. Mai mult, poți alege în mod selectiv ce companii dorești să nu mai partajeze activitatea ta și nu va mai afișa acele anunțuri direcționate.
Ce face dezactivarea acestei activități „Off-Facebook”?
Facebook spune că dezactivarea „activității Off-Facebook” are ca rezultat ca utilizatorul să nu mai vadă reclame personalizate bazate pe activitatea sa zilnică online. Dar Facebook va continua să obțină câteva date.
„Vom primi în continuare activitate de la companiile și organizațiile pe care le vizitezi. Poate fi folosit în scopuri de măsurare și pentru a aduce îmbunătățiri sistemelor noastre de anunțuri, dar va fi deconectat de la contul tău”, spune Facebook.
Cu toate acestea, din moment ce reclamele nu vor mai fi exacte, înseamnă că șansa ca tu să dai click pe ele scade.
Cum să dezactivezi partajarea activității „Off-Facebook”?
Pentru a verifica ce aplicații și site-uri web ți-au partajat datele cu Facebook, mergi la Setări Facebook > Informațiile tale Facebook > Activitate în afara Facebook.
Există opțiunea de a descărca lista completă a activității tale off-Facebook partajată de site-uri web și aplicații, precum și opțiunea de a șterge acest istoric.
Trebuie să folosești comutatorul „Dezactivează activitatea viitoare” pentru companii individuale sau să muți butonul albastru la dreapta din fila „gestionează activitatea viitoare pentru a dezactiva activitatea ta de pe Facebook”.