„Curtea(...) pune în discuţie sesizarea Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie pentrulămurirea unor chestiuni de drept, respectiv: „în situaţia în care infracţiuneade furt este comisă de o persoană care poartă mască, într-un spaţiu undepurtarea măştii este obligatorie, se reţine varianta calificată a infracţiuniide furt prevăzută de disp. art. 228 alin. 1-art. 229 alin. 1 lit. c) C.p.?”, searată în decizia Curţii de Apel Bucureşti, consultată de Adevărul.
Şiprocurorul de şedinţă a agreat sesizarea Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţieîn această problemă.
„ReprezentantulMinisterului Public, având cuvântul, învederează că este de acord cu problemade drept invocată, din oficiu, de instanţă, are legătură cu cauza, respectivare relevanţă în prezenta cauză modul în care este interpretat textul de legeprin prisma purtării acelei măşti de protecţie la momentul comiterii faptei,într-un spaţiu public, unde purtarea acesteia era obligatorie”, potrivit documentului.
Încazul de faţă, dacă s-ar aplica dispoziţiile legale privind furtul simplu,inculpatul ar risca o amendă sau o pedeapsă cuprinsă între 6 luni şi 3 ani deînchisoare. Pe de altă parte, dacă s-ar încadrarea juridică ar rămâne cea defurt calificat, ar risca între 1 an şi 6 ani de detenţie.
„Lainterpelarea Curţii, apelantul - inculpatprecizează că apelul formulatvizează, în principal, faptul că instanţa de fond a respins cererea privindschimbarea încadrării juridice a infracţiunii de furt calificat în infracţiuneade furt simplu, reţinând disp. art. 229 alin. 1 lit. c) C.p., deşi purtarea măştiide protecţie era obligatorie, iar, în subsidiar, reindividualizarea pedepseiaplicate, apreciind că se impune reducerea cuantumului pedepsei aplicate,întrucât a achitat prejudiciul”, potrivit documentului citat.
Bărbatulcercetat în dosar este acuzat că pe 30 mai 2021, “în timp ce purta pe faţă omască ce îi acoperea nasul şi gura, profitând de neatenţia persoanei vătămate,i-a sustras acesteia din buzunar telefonul mobil marca Iphone X”, valoarea produsului fiind estimată la 4.000 de lei. Furtul a avut loc într-un magazin din Bucureşti. În primă instanţă, suspectul a fost condamnat la 1 an de închisoare.
„Instanţade fond a mai recunoscut că, deşi în perioada comiterii presupusei infracţiuniera instituită obligativitatea purtării măştii în spaţii închise, nu se poatenega că inculpatul a profitat de dispoziţia legală tocmai pentru a comitepresupusa infracţiune şi pentru a nu fi uşor de reunoscut. (..) Instanţade fond a considerat că persoana care poartă mască, chiar şi în cazul în careeste obligată de lege să o facă, prevede şi acceptă că furtul va fi înlesnit şiascunderea infracţiunii va fi mai facilă profitând de contextul social,particular”, sunt motivele pentru care instanţa de fond a reţinut forma calificată a faptei.